20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiTăriceanu, despre participarea lui Iohannis la reuniunea extraordinară a CE

Tăriceanu, despre participarea lui Iohannis la reuniunea extraordinară a CE

”Nu am văzut încă necesara conferinţă de presă a domnului Klaus Werner Iohannis, în care să transmită poporului ce a negociat acolo şi cu ce rezultate”, a scris Tăriceanu.

”Au trecut două zile de la reuniunea dedicată desemnării noilor şefi ai forurilor de la Bruxelles şi nu am văzut încă necesara conferinţă de presă a dlui Klaus Werner Iohannis, în care să transmită poporului ce a negociat acolo şi cu ce rezultate. Nu am văzut nici măcar anunţul unei asemenea conferinţe, pentru viitorul imediat. Ca şi cum acţiunea de la Bruxelles ar fi totuna cu escapadele la ski ale domniei sale, adică ceva ce-l priveşte strict şi personal. Este inacceptabil ca românii să nu ştie cu ce mandat merge preşedintele la asemenea reuniuni înalte, cum este inacceptabil ca Preşedintele să nu prezinte un raport Parlamentului”, a scris, joi seară, pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu.

În continuare, preşedintele Senatului a scris şi despre Dacian Cioloş, ”alt negociator de ungher”.

”La rândul său, dl.Cioloş, alt negociator de ungher, se miră că e huiduit de colegii eurodeputaţi la primul discurs, după ce critica exact discuţiile netransparente. Se poate cinism mai mare de atât? Şi din partea cui? A unuia dintre personajele cu cea mai misterioasă biografie post-decembristă, ajuns comisar european, consilier prezidenţial, prim-ministru, şef de partid fără să fie validat prin vot vreodată. Cine şi cum l-a împins permanent din spate pe acest personaj? Cine a negociat mereu pentru el? Unchiul Ardelean? Traian Băsescu? Tata socru francez? Amicul Barnier? Băieţii din pădurea Băneasa? Rămân la părerea mea: mai răsfiraţi, băieţi! Măcar în forurile de la Bruxelles, dacă acasă nu se poate…”, a mai scris Tăriceanu pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, în perioada 30 iunie – 2 iulie, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, Regatul Belgiei.

La întoarcere, Administraţia Prezidenţială a transmis un comunicat de presă în care a afirmat că ”preşedintele României s-a pronunţat pentru ajungerea la un compromis acceptabil pentru toate statele membre, care să asigure stabilitatea şi eficienţa instituţiilor europene pentru următorul ciclu instituţional”.

Cele mai citite

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Despăgubiri record după prăbușirea podului Francis Scott Key din Baltimore

Despăgubirile pe care le vor plăti companiile de asigurări în urma prăbușirii podului Francis Scott Key din Baltimore ar putea să fie cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă