12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTAROM: Activitatea companiei nu este periclitată din cauza descinderilor DIICOT

TAROM: Activitatea companiei nu este periclitată din cauza descinderilor DIICOT

“Activitatea TAROM nu este periclitată sub niciun aspect, Direcţia Tehnică a Companiei TAROM îşi desfăşoară în continuare activitatea, iar operarea curselor aeriene se desfăşoară în condiţii normale. Compania TAROM acordă întreg sprijinul organelor de anchetă şi va răspunde cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea anchetatorilor. Fiind vorba despre o anchetă în curs, acestea sunt toate informaţiile pe care Compania TAROM le poate pune la dispoziţia opiniei publice în acest moment”, menţionează TAROM.

Procurorii DIICOT ridică documente, marţi dimineaţa, de la operatorul aerian naţional într-un dosar de delapidare, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, descinderile au loc la Direcţia tehnică, cea care asigură servicii de întreţinere pentru flota de avioane a companiei TAROM.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă