Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

​Teatru cu copil ­transgender la Focșani

​Teatru cu copil ­transgender la Focșani

Articolul de față este despre un nou astfel de eveniment cu copii, realizat, culmea ironiei, exact în sediul Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia“ din Focșani.

Alexandru Mihail 0 comentarii

Articolul de față este despre un nou astfel de eveniment cu copii, realizat, culmea ironiei, exact în sediul Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia“ din Focșani, al cărui director este citat chiar săptămâna aceasta la CNCD pentru că nu ar fi permis o activitate educațională de propagandă LGBT în sediul instituției de cultură pe care o conduce.

Despre ce este acum vorba? O piesă de teatru având unul dintre personaje un copil transgender a fost prezentată elevilor vrânceni în cadrul unui festival de teatru. Piesa în cauză este intitulată „Întreaga mea lume“ și a fost pusă în scenă, în Vrancea, la Focșani, în cadrul unui festival de teatru al tinerilor, în luna august a.c. Înainte de toate, trebuie precizat că asupra evenimentului a domnit o mare umbră de ­ambiguitate încă de la început. Nu era cunoscut publicului autorul piesei, dacă este o adaptare după o altă piesă sau nu, cine sunt actorii care joacă, de unde vin ei, niciun cuvânt despre piesă în general, absolut nimic...

În fapt, piesa este despre o familie de oameni obișnuiți dintr-un oraș din California, formată din doi soți (Bob și Fran) și patru copii (Rosie, Mark, Ben și Pip). Această familie este conturată copiilor ca fiind imaginea familiei contemporane. Părinții Bob și Fran sunt înfățișați ca fiind de modă veche, chiar ridiculizați în acest sens (Bob, care ar trebui să fie un veritabil pater familias, nu știe să folosească o banală mașină de cafea, deși fiul său Ben i-a arătat de zeci de ori cum să o facă) și prin faptul că nu au altceva în cap decât o grijă excesivă, plină de valențe autoritare, pentru copiii lor. În opoziție, aceștia, ajunși la vârsta maturității, se află în cea mai bună formă, având cariere de succes care le conferă sume mari de bani (Ben și Pip) sau bucurându-se de viață așa cum părinții lor n-au știut s-o facă niciodată (Rosie și Mark). Se înțelege că, în acest context, întrea­ga piesă este presărată cu foarte multe momente de conflict între părinți și copiii lor, cei patru tineri fiind mereu agasați de ai lor cu sfaturi, idei și valori morale pe care aceștia le consideră desuete.

Așadar, tema principală a piesei este familia contemporană, cu toate problemele și conflictele ei, adică ceva obișnuit. Dar tocmai acest obișnuit este cadrul prielnic împărtășirii anumitor idei care, altfel, nu ar fi primite ușor.

Cei doi soți descoperă faptul că fiul lor Mark este gay. Informație care se va dovedi eronată ulterior și care va fi combătută chiar de Mark, care le spune părinților că, de fapt, el nu este gay, ci că vrea (și deja a început) să se transforme într-o femeie, deci că este o persoană trans­gender care a și început „transformarea“, schimbându-și numele în Mia. Toate acestea în fața unei săli pline de adolescenți și copii.

Situația de incertitudine și neînțelegere în care se află Mark față de cei din jurul său (în special față de părinți) este similară celor în care se află fratele și surorile sale (de exemplu Pip, care nu-și mai iubește soțul și vrea să aibă un amant căsătorit, sau Ben, care a ­delapidat și încearcă să-și justifice fapta). Mai simplu spus, problema de transgender a lui Mark este ­înfățișată ca fiind una general ­valabilă pentru fiecare familie contemporană, ceea ce nu poate fi decât un fals, dar, repetăm, totul în fața unei săli pline de ­spectatori care nu au vârsta care să le permită să ­înțeleagă această ­manipulare.

Nuanțarea problemei lui Mark, prezentată ca fiind una existențială, este realizată într-un dialog înfierbântat și plin de tensiune al acestuia cu părinții săi. Pe de o parte, Mark susține dreptul său la propriul destin, la neputința de a se împotrivi în vreun fel procesului de transformare din bărbat în femeie și la necesitatea ca el să fie acceptat așa cum este. De cealaltă parte, părinții săi, în fața acestei situații, nu pot decât să afișeze o uimire nevinovată și un refuz categoric față de această transformare, pe care totuși nu o combat argumentat și rațional, ci pe baza unei așa-numite autorități a lor pe care încă și-o revendică. Deci sunt prezentați ca fiind cu totul patetici. În acest context, o eventuală dezbatere între cele două părți cu privire la îndreptățirea acțiunii lui Mark nici nu poate exista. Cine ar putea da dreptate acestor doi părinți de modă veche, care anterior situației lui Mark au dovedit că nu sunt în stare să-și înțeleagă ceilalți copii (dovadă fiind nefericirea lui Rosie și plecarea de acasă a lui Pip)? Cine i-ar putea da dreptate lui Bob când afirmă că fiul său Mark nu se poate transforma într-o Mia, ci va rămâne mereu tot Mark (ceea ce este și corect), când el este atât de înapoiat încât nu știe să folosească o mașină de cafea și refuză să înțeleagă cărțile despre fenomenul transgender care-i sunt înmânate de Mark? În mod categoric, cele două părți intrate în dialog nu au aceeași forță, iar Mark este cel ieșit victorios în fața ­publicului.

Mark devine, în fața publicului alcătuit din adolescenți și copii, un fel de martir care este obligat să îndure suferință din cauză că nu este înțeles și acceptat de cei din jurul său. În acest sens, dialogul cu părinții săi, care nu reușesc să iasă din starea retrogradă în care se află, se termină prin faptul că aceștia nu-l mai consideră fiul lor și îi cer să fie transgender în altă parte, nu în casa lor. Cel puțin această poziție este exprimată ferm de mama sa, în timp ce tatăl, slab din fire așa cum a fost întreaga piesă, este puțin mai conciliant. Dar nu acest lucru este cel mai important, ci altul: Mark nu se lasă copleșit de faptul că este exclus din familie, ci este fericit să-și anunțe părinții că, oricum, el este înțeles de grupul său, că se va muta la Sidney, unde va putea fi liber printre cei care îl înțeleg și care sunt exact ca el – persoane transgender. Practic, pierderea familiei sale aproape că nu contează – o altă familie, mult mai mare și mai înțelegătoare, este gata să-l primească și să-l accepte...

 

Propagarea ideologiei genului

Dacă facem un rezumat al tuturor ideilor care se desprind din povestea lui Mark, acesta ar suna cam așa: problema oamenilor (tinerilor) transgender este astăzi mai actuală și mai generalizată decât a fost vreodată; părinții (întreaga generație veche, luată împreună) nu înțeleg realitatea, pe care o refuză generației noi, care are perfectă dreptate să se revolte; familia devine desuetă și poate foarte bine fi înlocuită cu o alta, a grupului. De fapt, prin intermediul acestei piese de teatru asistăm la o propagare a ideologiei genului. Din fericire, există specialiști care pot arăta și părțile mai puțin luminoase ale acestei ideologii într-un mod rațional și argumentat – nu așa lamentabil cum au făcut-o Ben și Fran, dându-li-se spectatorilor minori impresia că această ideologie este echivalentă cu realitatea și firescul și că a fi transgender și în conflict cu propria familie (la care – nu-i așa? – este atât de ușor de renunțat când ai un grup de suport) este dezirabil.

Toate acestea în fața unui public alcătuit din adolescenți și copii.​..

Comentarii

loading...