21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiTeodorovici, despre ieşirea la adresa lui Cîţu: Se spuneau nu doar minciuni,...

Teodorovici, despre ieşirea la adresa lui Cîţu: Se spuneau nu doar minciuni, ci acuzaţii grave

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a justificat, miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3, ieşirea sa la adresa liberalului Florin Cîţu, spunând că aceasta a avut loc în contextul în care la dezbaterea din Parlament se spuneau “nu doar minciuni, sunt acuzaţii foarte grave total nejustificate”.
 
Întrebat dacă răspunsul la aceste acuzaţii cu apelative precum “urât şi prost” este ce mai adecvat, Teodorovici a răspuns: “Nu, categoric, puteam să folosesc ceva, anumite ghilimele, în exprimarea mea ca să poată înţelege exact ce am vrut să spun”. 
 
“Eu sunt genul de om care totuşi îmi asum ceea ce spun şi care nu vreau să mă dau aşa, să mă ascund după funcţie, poziţie, când am de spus ceva, să ştiţi că spun, sunt responsabil de funcţia pe care o ocup, şi nu fac excese şi nu încalc nici legal, nu înseamnă că ce am spus sau felul în care am acţionat… Nu spun asta pentru a-mi justifica mie ieşirea mea, dar sunt convins că şi dumneavoastră aveţi astfel de trăiri, dar nu vă manifestaţi”, a spus Eugen Teodorovici.
 
El a precizat că şi-ar fi dorit ca o problemă importantă precum bugetul ţării în Parlament “să se discute strict pe un astfel de subiect”.
 
Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici l-a insultat miercuri, la dezbaterea bugetului pe 2019 în Comisiile de buget-finanţe, pe sentorul liberal Florin Cîţu, strigându-i: “Eşti frumos! Chiparosule! După ce că eşti urât, mai eşti şi prost”.
În timp ce senatorul PNL Florin Cîţu depunea un amendament, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici le-a cerut colegilor săi să respingă acest amendament şi a lansat la adresa lui Cîţu mai multe afirmaţii ironice, conform Pro TV, care difuzează şi imaginile din şedinţa comisiilor reunite de buget-finanţe.

“Eşti frumos! Chiparosule! După ce că eşti urât, mai eşti şi prost. Ai auzit? Cîţule, după ce că eşti urât, eşti şi prost!”, i-a strigat Teodorovici.

Întrebat de jurnalişti de ce a folosit aceste apelative, Teodorovici a susţinut că nu a spus nimic urât: ”Am spus ceva urât? Am zis frumosule, chiparosule. Vedeţi ce înseamnă chiparos.”

Cele mai citite

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă