15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTimiş: Percheziţii ale DIICOT pentru destructurarea unui grup organizat

Timiş: Percheziţii ale DIICOT pentru destructurarea unui grup organizat

“În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2018, pe raza judeţului Timiş, s-a constituit şi a acţionat un grup infracţional organizat format din cinci suspecţi, specializat în plasarea pe piaţă a mai multor bancnote contrafăcute din cupiura de 50 euro. Calitatea bancnotelor era de un nivel de contrafacere ridicat, putând fi încasate uşor de persoane nefamiliarizate cu acest tip de valută”, arată un comunicat al DIICOT transmis, miercuri, de Agerpres.

Potrivit sursei citate, grupul acţiona pe raza localităţilor Lugoj, Nădrag şi a localităţile limitrofe acestora, fiind structurat pe paliere de execuţie, din cercetările efectuate în cauză rezultând faptul că bancnotele contrafăcute se aflau în posesia liderului grupării şi proveneau de la o sursă externă, respectiv de pe teritoriul Germaniei.

Aceeaşi sursă precizează că suspectul a racolat mai multe persoane apropiate şi de încredere, apelând, în special, la membrii familiei pentru plasarea bancnotelor pe piaţă. Aceştia din urmă procedau în mod premeditat, iniţiind relaţii comerciale de mică amploare, care le permiteau plata cash cu bancnotele în litigiu, în diferite modalităţi. Astfel, ei foloseau banii falşi la cumpărături efectuate în anumite magazine mici, de cartier, unde suspecţii invocau faptul că nu au decât euro şi apelau la bunăvoinţa vânzătorilor pentru a le accepta plata în valută, fiind de acord cu un schimb valutar avantajos; solicitau schimburi valutare diferitor persoane fizice, atrase de cursul mic leu/euro propus de către suspecţi sau făceau plăţi către taximetrişti sau diferiţi curieri.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Cum poți să consumi urzicile

Urzicile sunt la foarte mare căutare primăvara, iar asta mai ales datorită numeroaselor beneficii pe care le oferă pentru sănătate și nu numai. Prin...

STB va avea sâmbătă, 20 aprilie, 10 linii cu trasee modificate pentru evenimentul sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”

STB îi anunță pe călători că, sâmbătă, 20 aprilie, 10 linii au trasee modificate pentru evenimentul sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”. Societatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă