17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTimișoara e furioasă pe București: pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Timișoara e furioasă pe București: pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Președintele CJ Timiș, Alin Nica, spune că i-a fost trimis răspunsul prefectului Capitalei la întrebarea de ce nu intră Bucureștiul în carantină.

„L-am citit și pe de-o parte mă bucur, pe alta sunt foarte furios. Mă bucur pentru că invocă argumentele folosite de mine în cazul Timișoarei însă sunt foarte supărat pentru judecata cu dublă măsură”, scrie Nica pe Facebook.

Acesta menționează că a atras atenția de nenumărate ori asupra înțelegerii impactului social și economic al carantinei.

Alin Nica protestează că nu se ține cont de impactul carantinei asupra economiei și a societății

„Am semnalat și am dovedit cu cifre cum este distrusă economia locală. Oare operatorii economici, părinții, copiii, profesorii din Timișoara si cei din zona periurbană merită atenția și considerația Bucureștiului? Vom afla astăzi (miercuri – n.r.), la expirarea prelungirii carantinei”, a mai spus Nica.

Acesta publică și declarația prefectului Capitalei, care arată de ce Bucureștiul nu intră în carantină: „De ce nu se impune carantina în Bucureşti, în condiţiile în care această măsură a fost aplicată în cazul altor oraşe cu rată de infectare similară? Situaţiile sunt diferite. Bucureştiul, dacă este să judecăm, are cam 25% din economia naţională, mare parte din populaţie, este o aglomerare urbană destul de mare, trebuie luate în considerare toate aceste elemente în momentul în care se impun măsuri, ca să ştim dacă acele măsuri sunt sau nu eficiente”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică seara, că la nivel central s-a decis prelungirea carantinei pentru 72 de ore, din cauza ratei de infectare ridicate și a atingerii capacității maxime la ATI, iar președintele CJ Timiș a spus de atunci că „este o bătaie de joc, o sfidare a unei structuri județene și o intervenție politică grosolană”.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă