10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTimmermans, avertisment pentru Dragnea

Timmermans, avertisment pentru Dragnea

„Multe dintre guvernele noastre din Europa, în ultimii ani, în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia au crescut pensiile, salariile, au crescut salariul minim. Acestea sunt lucrurile pe care le facem când suntem la guvernare. Am făcut aceste lucruri în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia, în Germania şi în alte locuri. Dar dacă suntem partidul care vorbeşte cel mai mult despre propriile valori, dacă suntem partidul care îi critică pe alţii când încalcă statul de drept, când atacă libertatea presei, când pun judecătorii sub control politic, când opresc lupta împotriva corupţiei, trebuie să vorbim deschis dacă vedem asemenea probleme în familia noastră, aceasta este datoria noastră, nu putem evita această discuţie”, a afirmat Frans Timmermans.

El a precizat că acesta este mesajul pe care i l-a transmis lui Liviu Dragnea, împreună cu conducerea PES, scrie News.ro.

„Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea de către Serghei, Udo şi cu mine, când ne-am întâlnit. I-am spus ieri: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roşie pentru Europa. Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent. Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi“, a afirmat Frans Timmermans.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a participat vineri la Congresul PES de la Madrid.

 

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă