10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTimmermans promite că ''niciodată'' nu se va alia cu extrema dreaptă

Timmermans promite că ”niciodată” nu se va alia cu extrema dreaptă

”Niciodată nu voi fi complice al rasiştilor, maciştilor şi homofobilor”, a spus Timmermans, candidat al socialiştilor europeni pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, potrivit agenției Efe.

Prezent la acel eveniment electoral alături de premierul socialist spaniol Pedro Sanchez, Timmermans a dat Spania ca exemplu de ţară care în câteva decenii, ”graţie puterii transformatoare a stângii”, s-a schimbat şi a construit un sistem sanitar universal, pensii publice, atenţia acordată persoanelor vulnerabile sau legilor privind divorţul şi căsătoria între homosexuali.

Totuşi, Timmermans a admis că, după alte ţări europene, Spania la rândul ei ar putea asista la o afirmare a ideologiei extremei drepte, pentru că, crede actualul prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, în Spania, la fel ca şi în restul Europei, există persoane care vor să se întoarcă în trecut, deşi trecutul ”nu a fost mai bun, ci mult mai rău”.

Timmermans a lansat şi o pledoarie în favoarea Uniunii Europene, criticându-i pe cei care în opinia sa consideră că ”ar trebui distrusă” Europa şi să fie desfiinţate instituţiile ”construite timp de decenii”.

Parlamentul European a cerut ca preşedinte al Comisiei Europene să devină unul din capii de listă în alegerile europarlamentare, aşa cum s-a întâmplat cu Jean-Claude Juncker în 2014 (aşa-numitul sistem ‘Spitzenkandidat’). Eventualul nominalizat va trebui să fie aprobat de o majoritate în Parlamentul European, dar Consiliul European este liber să nominalizeze o persoană care nu a fost cap de listă în alegerile europarlamentare.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi alţi lideri, care îl vor nominaliza de fapt pe succesorul lui Juncker, se opun unei legături automate între alegerile europarlamentare şi poziţia de şef al Comisiei Europene.

În plus, nu este clar ce şanse au socialiştii europeni să obţină după europarlamentare postul ocupat în prezent de Jean-Claude Juncker, în condiţiile în care alegerile şi sondajele efectuate în numeroase ţări europene socialiştii au pierdut teren, adesea în favoarea formaţiunilor de orientare naţionalist-conservatoare, iar acelaşi post este dorit şi de popularii europeni, din partea cărora candidează liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă