23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiToader, despre implicarea factorului politic în anchete penale

Toader, despre implicarea factorului politic în anchete penale

“În România, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, atât faţă de factorii interni, cât şi faţă de factorii externi. Îmi exprim convingerea faptului că CSM îşi îndeplineşte această obligaţie constituţională. Nici factorul politic şi nici alţi factori, indiferent de natura internă sau externă, nu pot solicita începerea sau oprirea unei anchete penale, după cum nu pot solicita nici modul de soluţionare a respectivei anchete”, a precizat Toader.

El a făcut trimitere la prevederile Raportului MCV, context în care a arătat că Guvernul României nu a interferat şi nu interferează cu activitatea organelor de urmărire penală, după cum nu a interferat şi nu interferează cu activitatea instanţelor de judecată de înfăptuire a justiţiei. 

Cele mai citite

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...
Ultima oră
Pe aceeași temă