Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Toader despre referendum: În Constituţie există abilitatea Guvernului de a emite OUG

Toader despre referendum: În Constituţie există abilitatea Guvernului de a emite OUG

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader afirmă, cu privire la referendumul anunţat de preşedintele Klaus Iohannis, că emiterea Ordonanţelor de Urgenţă de către Guvern este un act prevăzut în Constituţie, iar "extragerea" acestei prevederi implică revizuirea Constituţiei.

Rl online 0 comentarii

“Referendumul este apanajul preşedintelui republicii, nu al ministrului Justiţiei. Referendumurile intrăn în două categorii: cele obligatorii care produc consecinţe juridice şi cele consultative. Am văzut şi eu toată dezbaterea din spaţiul public, mai consultă, Parlamentul,  data, extindem aria de referinţă a întrebărilor pentru referendum. Dezbaterea fiind în curs nu esre rolul meu să mă amestec. Până atunci, vreau să vă spun că în Constituţie există această abilitare a Guvernului ca în situaţii excepţionale, de urgenţă, să emită ordonanţă de urgenţă. Din moment ce o prevedere este de rang constitutional, ca prevederea respectivă să fie extrasă din Constituţie, să nu mai existe, trebuie o procedură de revizuire a Constituţiei “ a afirmat Tudorel Toader la Antena 3.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că a decis să facă o reconsultare a Parlamentului pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului din 26 mai. Preşedintele a avertizat Guvernul ca până la referendum să nu dea OUG pe justiţie şi pe politica penală.
 
„Între timp ştim ce vrea PSD şi cum acţionează. Această imensă problemă în felul în care guvernează PSD sunt ordonanţele de urgenţă. Ordonanţele de urgenţă care se dau într-un mod de obicei total netransparent, fără consultări prealabile, fără a exista o claritate de ce trebuie să se dea ordonanţe de urgenţe. şi asta se întâmplă în domenii extrem de sensibile. PSD guvernează prin ordonanţe de urgenţă în zona justiţiei, în zona politicii penale a statului român. Or, acest lucru nu se poate tolera mai departe”, a continuat şeful statului.
Klaus Iohannis a susţinut că „este obligatorie reglementarea folosirii acestor ordonanţe de urgenţă, cum este clar că trebuie introduse posibilităţi de contestare a acestor ordonanţe de urgenţă la Curtea Constituţională”.

„Pentru toate aceste motive, ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o - consultarea Parlamentului - a vizat doar o parte din marile probleme pe care le creează PSD. Aşadar, am decis să fac o reconsultare a Parlamentului, o nouă consultare a Parlamentului României, pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului. Aşadar, voi adresa Parlamentului o nouă consultare, care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face mai eficient şi mai puternic. Referendum pe 26 mai. Avertizez Guvernul României să nu emită ordonanţe de urgenţă în aceste domenii - justiţie, politică penală - până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaştem voinţa suverană a românilor”, a anunţat preşedintele Iohannis.

Conform articolului 115 din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

"Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă", prevede alineatul 5 al aceluiaşi articol.

Alineatul 6 menţionează că "Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică".

Comentarii

loading...