Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Totalitariști din toate țările, uniți-vă!

Totalitariști din toate țările, uniți-vă!

De fiecare dată când merg într-un restaurant, mă uit primprejur ca să văd cea mai îmbucurătoare priveliște pe care o pot vedea într-o zi, și anume o tânără familie alături de copii.

Anthony Esolen 0 comentarii

Cei doi copii pe care i-am văzut de curând, stând la masă alături de părinții lor, erau un bebeluș și fratele său de 4 ani. Băiatul mai mare avea un păr blond strălucitor, ciufulit în față, și era tot, brațe, picioare, coate și genunchi, o slăbătură. Nebunia privind caracterul identic al tuturor oamenilor nu rezistă nici măcar o clipă când privești la cum arată oamenii, chiar și copiii foarte mici. În băiat puteam vedea viitorul bărbat în miniatură: picioarele drepte, umerii făcuți pentru aruncături, linia bărbiei, talpa piciorului mare. Îmi închipui că încântă inima oricărui tată și mamă normali.

Normal – doar că acestea nu sunt vremuri normale. Sunt a-normale. Încercați să afirmați că sunt normale: că cele mai importante lucruri din viață sunt la fel pentru toată lumea, cum e și firesc. Astfel, părinții băiețelului își privesc fiul și își imaginează cum va fi când va deveni bărbat. Îl văd cum se căsătorește cu o femeie și are propria sa familie. Cum e și firesc. Este ceea ce părinții au făcut întotdeauna, pe malurile râului Hwang Ho sau pe Mississippi, pe malurile golașe din Alaska sau în pădurile tropicale din Borneo, în forumul roman sau într-un sat din New England. Este normal nu doar într-un sens statistic, ci în sensul substantivului latinesc „norma”: echerul tâmplarului. Este ceea ce ar trebui să se întâmple când îți crești copilul cum trebuie. A face altceva ar fi echivalent cu a construi o casă cu pereții șubrezi. De ce ai face asta? Se va prăbuși.

Așadar, ei fac acele lucruri pe care părinții obșinuițile-au făcut întotdeauna când s-au bucurat de lume. Tatăl se hârjonește cu el, îl dărâmă sau se face că este dărâmat de el, îl ridică deasupra capului și îl ține de glezne cu capul în jos. Mama îl numește „bărbățelul ei” și îl lasă să o „ajute” când sapă în grădină pentru a planta flori și legume. Îi taie părul scurt pentru a-i pune din plin în evidență masculinitatea. Nimic din toate acestea nu reprezintă „socializare” sau „construct social”, deoarece ființele umane sunt sociale prin natura lor, iar natura determină ce aranjamente sociale vor avea. Nu a existat o societate în care părinții nu au făcut pentru fiii lor echivalentul a ceea ce eu am descris mai sus, și nici nu va exista – nu are cum. Ar fi ca și cum ți-ai imagina o lume în care părinții nu au niciun fel de dragoste specială pentru copiii lor, sau în care femeile și bărbații nu ar fi atrași unii de alții, sau în care oamenii ar sta ziua doar în case și ar ieși afară la aer doar obligați.

Nu, nu avem nevoie de stat ca să ne oblige să facem ceea ce ne este natural. Dar statul ne poate obliga, prin penalități, să facem ceea ce nu este natural.
Dați-mi voie să vă dau un exemplu sâcâitor. Mama și tatăl acelui băiețel, fiind oameni normali și, drept urmare, neavând niciun fel de dragoste bolnavă pentru ceea ce este nenatural, nu îi vor cumpăra o carte despre un băiețel care decide că „în realitate” el este o fetiță, și care îi forțează pe părinții lui și pe doctori să îl îndoape cu hormoni sexuali artificiali. Părinții la fel de bine ar putea să-i cumpere copilului o carte despre cum să te sinucizi în liniște, sau o carte despre oameni cărora le place să mănânce noroi, sau o carte cu ilustrații despre Bill Clinton. Motivul pentru care nu o fac nu este pentru că îi „urăsc” pe sinucigași, sau pe cei care mănâncă noroi, sau pe Bill Clinton. Este pentru că sunt normali. Pentru copilul obișnuit lumea este plină de miracole naturale. De ce să-l faci interesat de boala și nebunia omului, de ce să-i distragi atenția de la aceste minuni și să-l injectezi cu o dermatită morală?

Dar se pare că tocmai pentru asta avem școli. Editura Scholastic Books, de pildă, a tipărit în zeci de mii de exemplare o carte intitulată „George”, despre un băiețel care știe că „în realitate” este fetiță, și care reușește să joace rolul lui Charlotte din piesa „Pânza lui Charlotte”, astfel încât toată lumea află cine este el – după cum ne spune și subtitlul cărții „Fii ceea ce ești”. Autorul, pe nume Alex Gino, un grăsan cu părul roz, vorbește despre sine cu „ei” și pretinde ca lumea să i se adreseze cu titlul onorific „Mx” pronunțat „Mix”. Obiectivul său este de a injecta propria dermatită morală în viețile micilor copii: să-i năucească, numind această năucire „diversitate”. Revista Bibliotecilor Școlare se dă în vânt după această carte, susținând că este „o achiziție obligatorie pentru orice bibliotecă școlară”.

Să ne oprim aici. Ar trebui să presupunem că școlarii au citit deja toate cărțile importante pentru vârsta lor? Că au citit „Cartea Junglei”, „Chemarea sălbăticiei”, „Ultimul Mohican”, „Alice în Țara Minunilor”, „Grădina Secretă”, „Negruț”, „Puiul”, „Vântul prin sălcii”, „Peter Pan”, „Ivanhoe”, „Oliver Twist” și „David Copperfield”, astfel încât pot să treacă la lucruri mai mărețe - la o carte prostească și toxică despre confuzia sexuală, scrisă de un om care nu se poate decide dacă este bărbat sau femeie, și nici măcar dacă este o persoană sau două? Iar asta este o achiziție obligatorie? Câtă grabă! (...)

Se presupunea pe vremuri că profesorul făcea la școală ceea ce părintele nu avea timpul sau capacitatea să facă, însă autoritatea sa era delegată de părinți. Era, ca să zicem așa, o guvernantă numită public pentru copiii mai multor familii. Nu i-ar fi trecut niciodată prin minte să intre în coliziune cu dorințele părinților sau să le submineze autoritatea. Cu ce i-ar ajuta asta pe copii? Cum ar putea fi numit așa ceva un act de solidaritate cu comunitatea?
Să presupunem că angajezi un instalator să înlocuiască o țeavă ruginită care a început să picure. El decide, prin propria autoritate și încurajat de sindicatul instalatorilor și de stat, să-ți instaleze un cap de duș la furtunul care leagă toaleta de fosa septică. Este un capăt de duș obligatoriu, menit să-i educe pe oameni despre cum putem aprecia minunile diversității pe care oamenii „tradiționali”, în bigotismul lor îngust, au dorit să le țină departe de vederea și mirosul lor. În fiecare lună un Instalator Pluralist vine să verifice capătul de duș să vadă dacă este încă acolo și dacă nu cumva l-ai închis.

„Nu vreau așa ceva în grădina mea“, vei țipa la instalator, dar nu vei fi luat în seamă, îl vei primi oricum, deoarece casa ta nu îți aparține.
Nu ești liber. Nu contează deloc că ai dreptul la un vot în alegerile pentru funcția de Instalator Șef. Dacă nu ești un monarh constituțional în casa ta, ești un sclav într-o latrină a Statului. Același lucru este adevărat când vine vorba de educația copiilor. Dacă relația cu profesorul copiilor nu este cea de tipul angajator–angajat, sau capul familiei- guvernantă, chiar dacă faci parte dintr-un grup mai mare de părinți, atunci ești un sclav, iar profesorii îi vor folosi pe copiii tăi să te „învețe“ o lecție, și ai face bine să o înveți.

Încă o întrebare: este oare de așteptat ca oamenii care se vor folosi de copiii tăi ca să își atingă propriile scopuri politice, ca să-i învețe în lucruri despre care știu foarte bine că tu le crezi vătămătoare, găunoase sau chiar nebunești, vor avea vreun scrupul în a lăsa bisericile libere pentru Cuvântul lui Dumnezeu? Doar cineva cu o minte totalitară ar dori să-ți instruiască fiii cu ultimul agitprop sexual; iar totalitarii nu devin republicani democrați când se apropie de biserici. Nu aceasta este experiența omenirii de la 1789 încoace, nu-i așa?

Comentarii

loading...