12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTrei frați sunt suspecți și au fost arestați în cazul uciderii femeii...

Trei frați sunt suspecți și au fost arestați în cazul uciderii femeii incendiate din Ghimpați

“După îndelungi audieri, în urmă cu o oră, Tribunalul Giurgiu a dat decizia de arestare preventivă a celor trei suspecţi în cazul femeii arse la Ghimpaţi. Cei trei, un bărbat şi două femei, au recunoscut în instanţă voalat faptele, în sensul că fiecare dă vina pe celălalt pentru faptele comise şi deja au făcut contestaţie cu privire la decizia instanţei”, a declarat Alexe, potrivit Agerpres.

Mihaela Sabina Mircea, femeia de 32 de ani găsită arsă într-o valiză de la marginea drumului, ar fi fost ucisă de trei tineri care au fost puşi sub acuzare pentru omor calificat şi profanare de cadavre. Victima practica prostituţia, iar proxenetul ei era Giani Alexandru Dinu, un tânăr de 21 de ani. Alături de el, au fost acuzate de crimă şi arestate preventiv şi surorile sale, Elena Constantin şi Silvia Constantin, potrivit unor surse citate de libertatea.ro.

Cei trei au fost reţinuţi marţi pentru 24 de ore, după percheziţii la domiciliul acestora, fiind audiaţi de procurori până în dimineaţa zilei de miercuri iar după-amiază au fost prezentaţi instanţei din cadrul Tribunalului Giurgiu, care a decis arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, fiind conduşi în arestul IPJ Giurgiu.  

Pe 30 octombrie, pe un câmp între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor a fost identificat cadavrul incinerat al unei femei, care a ars în proporţie de 90%.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă