16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTrei persoane au murit într-un accident produs pe DN6 în județul Timiș

Trei persoane au murit într-un accident produs pe DN6 în județul Timiș

„Un bărbat în vârstă de 39 de ani, care conducea un autoturism pe DN 6, între Timişoara şi Lugoj, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un microbuz, condus de un bărbat de 38 de ani. Urmare a impactului, trei persoane au decedat, toate ocupante ale autoturismului. Este vorba de şoferul autoturismului, o femeie de 58 de ani şi un bărbat de 67 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Aurora Voicilă.

Din cauza accidentului, traficul în zonă a fost oprit în ambele sensuri, însă în prezent se circulă normal.

În cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, a mai precizat reprezentantul IPJ Timiş.

Cele mai citite

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...
Ultima oră
Pe aceeași temă