6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTrei timisoreni, reținuți pentru trafic de droguri

Trei timisoreni, reținuți pentru trafic de droguri

Potrivit unor comunicate transmise de DIICOT şi IGPR, unul dintre inculpaţi, în vârstă de 25 ani, a derulat, în cursul acestui an, o activitate constantă pe linia distribuirii de cannabis şi amfetamină către un cerc de consumatori de pe raza municipiului Timişoara.

Drogurile erau comercializate cu preţul de 30-40 de lei gramul de cannabis şi 70 de lei gramul de amfetamină.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara Timişoara l-au prins în flagrant pe bărbat, miercuri, 8 iulie, cu ocazia efectuării unei noi tranzacţii cu amfetamină, iar ulterior, la percheziţia efectuată la locuinţa acestuia a fost depistată o cantitate de aproximativ 60 grame de canabis.

În urma cercetărilor din cadrul altui dosar, a reieşit că, în cursul acestui an, un bărbat, de 35 de ani, ar fi comercializat către diverse persoane droguri de mare risc (amfetamină), în Timişoara. Acesta ar fi obţinut drogurile de la un bărbat de 40 de ani.

Tot în data de 8 iulie, bărbatul de 35 ani a fost prins în flagrant când efectua o tranzacţie cu 100 grame de amfetamină, iar ulterior, la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa bărbatului de la care ar fi obţinut drogurile, a fost depistată cantitatea de 500 grame de amfetamină şi 100 grame de cannabis.

În cursul zilei de joi, cei trei inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă