12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTreisprezece membri ai clanului Gruia, ridicați de DIICOT

Treisprezece membri ai clanului Gruia, ridicați de DIICOT

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis, joi, Agerpres, au fost reţinuţi Nicuşor Voicu, zis „Stan a lui Caran”; Marius Bogdan Georgescu, zis „Buze”, Reganster Creţu, zis „Jack”; Cristian Hirghiligiu, zis “Moldoveanu”; Gheorghe Cocoş; Alexandru Ion, zis „Săndel”, George Valentin Boboc; Gruia Zanfir, zis „Chiştoc”, Alberto Zanfir, zis „Teberică”; Marius Andrei Ionescu; Filip George Nicoară, Cristian Ion, zis „Amet” şi Magdalena Oancea, zisă „Magda”. Ei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, punerea în circulaţie de valori falsificate, complicitate la punerea în circulaţie de valori falsificate, dare de mită, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.

Procurorii susţin că, în cursul lunii august 2017, Reganster Creţu, Foreman Didilă, Gruia Zanfir şi Alberto Zanfir, membri ai clanului Gruia, au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de Foreman, la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, cu scopul de a comite infracţiunile de punere în circulaţie de valori falsificate (bancnote de 100 de euro), trafic de droguri de mare risc (cocaină), trafic şi cumpărare de influenţă şi proxenetism.

„S-a reţinut că membrii grupului infracţional au cumpărat şi introdus pe teritoriul României 499 de bancnote de 100 de euro falsificate în Bulgaria, au comercializat droguri de mare risc pe teritoriul municipiului Bucureşti, au traficat şi cumpărat influenţă şi au înlesnit şi obţinut sume de bani de pe urma activităţii de prostituţie desfăşurată pe teritoriul municipiului Bucureşti”, precizează DIICOT.

Conform aceleiaşi surse, cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză au fost ridicate mai multe bunuri, printre care şi droguri, 18 bile ce conţin pulbere de culoare alba (cocaină), sume de bani, o armă de vânătoare, o arbaletă, o macetă, două permise de conducere emise de autorităţile din Marea Britanie având aceeaşi serie, alte bunuri şi înscrisuri cu valoare probatorie.

Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă