15.9 C
București
duminică, 14 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTren, deraiat. A fost activat planul roșu de intervențid

Tren, deraiat. A fost activat planul roșu de intervențid

UPDATE: Aproximativ 50 de călători care se aflau în trenul Inter Regio ce a deraiat în această dimineaţa în zona localităţii Băieşti, din judeţul Hunedoara, au fost transportaţi în gara CFR Subcetate sau vor fi preluaţi de rude cu maşinile, de pe DN 66, aflat în apropiere, pentru a ajunge la destinaţiile propuse, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

“34 de călători au fost transportaţi în gara CFR Subcetate, trei călători în autogara din Haţeg, iar 11 călători vor fi preluaţi de rude, prieteni de pe DN 66”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Trei vagoane ale trenului vor fi deplasate spre gara CFR Subcetate.

A fost activat planul roşu de intervenţie.

După sosirea la faţa locului a echipajelor ISU Hunedoara, pompierii au constatat că, în urma accidentului, o persoană a fost rănită, cu posibile fracturi la braţe. După acordarea asistenţei medicale de urgenţă la faţa locului, victima va fi transportată la spital, informează reprezentanţii ISU Hunedoara.

Totodată, s-au facut verificări printre călători pentru identificarea şi altor persoane cu leziuni în urma accidentului, însă celelalte persoane nu au nevoie de îngrijiri medicale. 

Trenul se deplasa pe ruta Constanţa – Arad. Toţi pasagerii vor fi preluaţi şi transportaţi în siguranţă la Petroşani, precizează reprezentanţii ISU Hunedoara.

Au intervenit la faţa locului 4 echipaje de pompieri şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Hunedoara.

Căîlătorii au fost mutaţi în vagoanele care au rămas pe linie şi o locomotivă merge spre locul incidentului pentru a transporta garnitura rămasă pe linie, a precizat Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători. Deocamdată, nu se cunoaşte cauza producerii acestui incident.

 

Cele mai citite

Sunt doi morți și mai mulți răniți după un incendiu la un bloc din București

Două persoane a murit, iar altele, între care un copil, primesc îngrijiri în urma unui incendiu care a cuprins două etaje dintr-un bloc din...

Sunt doi morți și mai mulți răniți după un incendiu la un bloc din București

Două persoane a murit, iar altele, între care un copil, primesc îngrijiri în urma unui incendiu care a cuprins două etaje dintr-un bloc din...

Iranul și aliații lui au pornit un atac fără precedent asupra Israelului. SUA, Marea Britanie și Iordania sprijină Israelul

Televiziunea de stat iraniană a anunţat că Corpul Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, a lansat un "vast" atac cu "drone şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă