12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTribunalul critică reacțiile negative la clasarea dosarului 10 august și invocă separația...

Tribunalul critică reacțiile negative la clasarea dosarului 10 august și invocă separația puterilor

TMB reamintește oamenilor politici, într-un comunicat de presă, că în Constituție este prevăzută separarea celor trei puteri – legislativă, executivă și judecătoarească.

Reacția Tribunalului București vine după ce mai mulți politicieni au criticat decizia de clasare a dosarului privind violențele din 10 august 2018.

Premierul Florin Cîțu s-a arătat dezamăgit de decizie, iar ministrul justiției Stelian Ion a reamintit că a participat la mitingul din 10 august și a depus și o plângere în acest sens.

Comunicatul integral al Tribunalului București:

„În pronunţarea soluţiilor judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, în conformitate cu art. 124 alin. 3 din Constituţia României.

Hotărârea judecătorească este adoptată pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente.

Constatând că reacţiile manifestate provin preponderent din partea reprezentanţilor puterilor legislativă şi executivă, Tribunalul Bucureşti reaminteşte dispoziţiile constituţionale conform cărora în statul de drept şi în democraţie cele 3 puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi în echilibru, colaborează şi se respectă reciproc, independent dacă soluţiile adoptate de fiecare dintre acestea sunt sau nu în acord cu aşteptările exponenţilor lor.

În consecinţă, discursul public la adresa hotărârilor judecătoreşti pronunţate trebuie să fie caracterizat de echidistanţă, pentru că numai respectând ordinea de drept şi hotărârile judecătoreşti se va restabili echilibrul social încălcat”.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă