9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn autocar cu 58 de persoane s-a răsturnat

Un autocar cu 58 de persoane s-a răsturnat

Potrivit pompierilor, s-a pus în aplicare Planul roşu de intervenţie la nivelul judeţului Braşov, la faţa locului deplasându-se şapte echipaje SMURD, patru ale Ambulanţei, un echipaj de descarcerare grea, trei echipaje cu apă şi spumă, dintre care două cu modul de descarcerare. Iniţial s-au trimis şi elicopterul SMURD şi ATPV Covasna, dar au fost întoarse din drum deoarece nu se mai impunea deplasarea acestora la faţa locului.

Din primele informaţii, conform pompierilor, toţi pasagerii – 29 de copii şi 25 de adulţi – au ieşit singuri din autocar, fiind conştienţi. Toate persoanele au fost evaluate medical la faţa locului, a precizat sursa citată.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, autocarul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-o curbă. Conform poliţiştilor, în autocar s-ar fi aflat 30 de copii şi 20 de adulţi.

Toţi copiii, având cuprinse între 6 şi 14 ani, au reuşit să iasă din autocar, suferind contuzii uşoare 3-4 persoane, conform sursei citate.

Traficul în zonă a fost blocat în totalitate până la efectuarea cercetărilor la faţa locului şi repunerea autovehiculului pe roţi.

Conform ISU Braşov, o singură persoană a fost transportată la spital, o femeie de 30 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral şi unul la gleznă, ea fiind conştientă la momentul preluării de către echipele medicale.

Sursa: Agerpres

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...
Ultima oră
Pe aceeași temă