16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn avion s-a prăbușit în județul Arad. Intervin pompierii și SMURD

Un avion s-a prăbușit în județul Arad. Intervin pompierii și SMURD

La bordul avionului se aflau două persoane care au rămas încarcerate și sunt inconştiente, a anunțat ISU Arad.

Pentru salvarea celor două persoane intervine Detaşamentul de Pompieri Arad, cu o autospecială SMURD Terapie Intensivă Mobilă și cu o autospecială de descarcerare uşoară, o ambulanţă de la Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Arad, precum şi pompierii voluntari din Şiria.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă