18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn băieţel a fost lovit şi încuiat de educatoare în debara, pentru...

Un băieţel a fost lovit şi încuiat de educatoare în debara, pentru că nu a vrut să doarmă

Femeia a fost sanţionată cu avertisment scris de conducerea unităţii, însă Poliţia Braşov a deschis o anchetă în acest caz, pentru purtare abuzivă.

Mama unui băiat de cinci ani din Braşov afirmă că fiul ei a fost bătut şi încuiat de o educatoare în debaraua clasei, pentru că nu a vrut să doarmă, potrivit Braşov TV.

Incidentul ar fi avut loc la jumătatea lunii ianuarie, la Grădiniţa de stat numărul 23 din Braşov. 

“A fost luat din pătuţ, trântit pe scăunel, plesnit peste cap, a dat cu capul de masă, după care a început să plângă. A fost băgat în debara, încuiat, cu lumina stinsă. Doamna s-a apropiat de uşă urlând că aşa o să i se întâmple de fiecare dată când nu va dormi. După care, după câteva minute a fost scos, băiatul plângea. Iar unul dintre colegi spunându-i un lucru, copilul a început să râdă. Iar doamna văzând că copilul râde, a spus că nu s-a speriat suficient şi l-a băgat din nou în debara, tot cu lumina stinsă şi încuiat”, a declarat mama copilului, potrivit Braşov TV.

Directoarea grădiniţei a recunoscut cele întâmplate şi a spus că educatoarea a fost cercetată disciplinar şi sancţionată cu avertisment scris.

Copilul a fost transferat între timp.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Braşov spun că s-au sesizat cu privire la acest caz şi fac cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă.

Cele mai citite

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

SUA va ajuta prudent Ucraina și Israelul

Noile proiecte de ajutor american pentru Ucraina şi Israel, anunţate luni de şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, vor fi utile celor două ţări, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU

  1. Un băieţel a fost lovit şi încuiat de educatoare în debara – Informatii utile despre institutiile din judetul tau! Un băieţel a fost lovit şi încuiat de educatoare în debara – Informatii utile despre institutiile din judetul tau!

    […] Mama unui băiat de cinci ani din Braşov afirmă că fiul ei a fost bătut şi încuiat de o educatoare în debaraua clasei, pentru că nu a vrut să doarmă, potrivit Braşov TV, citat de România Liberă. […]