20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiUn bărbat a murit de frig în parcul central din Sfântu Gheorge

Un bărbat a murit de frig în parcul central din Sfântu Gheorge

“În această dimineaţă, în jurul orei 6,50, Dispeceratul IPJ Covasna a fost sesizat, printr-un apel prin numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că în zona Parcului Elisabeta se află două persoane, posibil decedate. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Poliţie, iar din primele verificări s-a constatat că una dintre persoane, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a decedat, iar o altă persoană, tot un bărbat, a fost transportată la spital în stare de inconştienţă. Poliţiştii fac verificări pentru a se stabili toate circumstanţele acestui eveniment”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Tolvaj Marin.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, din primele informaţii este vorba despre persoane fără adăpost, care au suferit din cauza frigului.

Vineri dimineaţă, în municipiul Sfântu Gheorghe s-au înregistrat minus 5 grade Celsius.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă