12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn lider de sindicat al minerilor a intrat în greva foamei

Un lider de sindicat al minerilor a intrat în greva foamei

Sute de angajaţi ai Carierei Lupoaia, din cadrul CEO, au continuat, marţi, protestele declanşate vineri la Jilţ Nord şi Jilţ Sud.

“Am fost la minister. M-am certat cu ei, m-au ameninţat, că la puşcărie, că eu am cerut 100% şi am instigat oamenii. La Lupoaia nu au intrat la lucru, le-am spus care e situaţia, ce am obţinut, nu sunt mulţumiţi, oamenii vor concret, 45%, să fie document în care să îşi asume toţi. Altfel nu vor. Eu, Bunoaica, le-am spus <domnilor, e o problemă că suntem în ilegalitate>, nu este greva mea, este un gest spontan. De la Lupoaia nimeni nu a intrat la lucru. Am înţeles că şi la Roşiuţa. Decizia e a lor. Nici eu nu pot să spun să oprească munca. Oamenii nu mai acceptă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, care face parte din Federaţia Energetica.

Manu Tomescu, vicepreşedinte Sindicatul Energia Rovinari, din Termocentala Rovinari, a intrat, marţi, în greva foamei, solicitând, pe lângă majorarea salariilor, ca angajaţii care au protestat să nu fie sancţionaţi.

Mai mult, acesta solicită ca ministrul Energiei, Anton Anton şi prim-ministrul Viorica Dănilă să vină în faţa sediului CEO, unde protestează.

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că vor fi purtate, din nou, discuţii cu liderii de sindicat, de această dată la sediul companiei, din Târgu-Jiu.

“Ne întâlnim din nou, în această dimineaţă, cu partenerii sociali. Noi aseară, când ne-am întors de la Bucureşti, am avut o altă şedinţă, la 12.00 noaptea, cu toţi directorii de cariere şi directorii de termocentrale. Vom avea din nou întâlnire la ora 12.00, astfel încât să încercăm să dezamorsăm acest lucru pentru că este foarte important pentru activitatea Complexului Energetic Oltenia. Am înţeles că ar fi în greva foamei Manu Tomescu, acum am trimis directorul de resurse umane să vorbească şi să îl aducă să vorbesc cu el, să înţeleg şi eu care este motivul, că nu ştiu care este motivul”, a declarat, pentru Mediafax, Sorin Boza, managerul CEO.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă