10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn medic ATI de la Timișoara a fost găsit mort, imediat după...

Un medic ATI de la Timișoara a fost găsit mort, imediat după ce ieșise din tură

Un medic ATI în vârstă de 28 de ani a fost găsit mort, acasă, imediat după ce ieșise din tura de la Spitalul Județean din Timișoara.

Este vorba de un medic rezident care lucra la tratarea pacienților cu Covid.

Apelul de urgență a fost dat de mama medicului, care a sunat la 112. 

Tânărul medic lucra la Secția ATI (Anestezie – Terapie Intensivă) din anul 2019, era foarte apreciat de colegii lui și de conducerea Spitalului Județean. Printre ipotezele luate în calcul se află și aceea a sinuciderii, în condițiile în care, potrivit colegilor, tânărul medic era foarte obosit în ultimele zile din cauza muncii de la spital și, în acest context, părea a fi și foarte deprimat.

“Este o situație care poate fi atribuită stress-ului imens la care sunt supuși medicii în ultima perioadă”, a declarat Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean.

Ministerul Sănătății ar urma să trimită o comisie de anchetă la Timișoara.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă