13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn microbuz ISU care transporta persoane aflate în carantină s-a răsturnat

Un microbuz ISU care transporta persoane aflate în carantină s-a răsturnat

“Microbuzul transporta 14 persoane (se pare că reîntoarse din Franţa), dintre care două au solicitat consult medical, prezentând escoriaţii. Celelalte s-au reîntors la Sala Sporturilor pentru a fi preluate de alt mijloc de transport pentru a fi transportate către locaţiile de carantină”, a anunțat ISU Cluj.

Potrivit primelor cercetări, microbuzul ISU ar fi pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, dar având în funcţiune semnalele luminoase. În acel moment, microbuzul a intrat în coliziune cu un autoturism. Ulterior, microbuzul s-a răsturnat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă