8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn număr de 85 de copii din Bucureşti, confirmaţi cu gripă în...

Un număr de 85 de copii din Bucureşti, confirmaţi cu gripă în ultimele zile

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) spun că, de luni, se va vedea câte cazuri vor mai fi semnalate, urmând a se lua o decizie în privinţa suspendării cursurilor. La rândul său, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, afirmă că INSP va prezenta, marţi, o situaţie a căzurilor din gripă la nivel naţional, astfel încât să se poată lua deciziile care se impun.

“Sunt unităţi de învăţământ, în principal grădiniţe care au raportat la o grupă un număr mai mare de trei cazuri de gripă. Pentru asta unităţile de învăţământ au raportat şi către Direcţia de Sănătate Publică aceste informaţii, nu doar către noi care am centralizat şi am oferit acest număr de 85 de cazuri de gripă pe întreg municipiul”, a declarat, joi, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, Maria Manea, purtătorul de cuvânt al ISMB.

Ea a spus că, având în vedere că sunt câteva zile fără cursuri, se aşteaptă, de luni încolo, pentru a se vedea câte cazuri mai sunt raportate, pentru a se lua decizia ulterior care grupe de la grădiniţe îşi vor suspenda activitatea.

Potrivit sursei citate, şase grădiniţe au raportat astfel de cazuri, iar DSP poate decide cât timp se suspendă cursurile.

De asemenea, dacă într-o unitate de învăţământ absenteismul cauzat de gripă este de 20 la sută se poate lua decizia suspendării cursurilor întregii şcoli, dar nu mai mult de cinci zile.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, tot la Digi 24, că a cerut Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) să comunice marţi situaţia gripei la nivel naţional, astfel încât să poată fi luate măsuri.

Cele mai citite

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

OFICIAL. Cristian Popescu Piedone, primul candidat înscris în cursa pentru Primăria Capitalei. “Astăzi se închid zvonurile că mă voi retrage”

Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Umanist Social Liberal, este primul candidat înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general. Cristian Popescu Piedone și-a depus...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...
Ultima oră
Pe aceeași temă