9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn om cheie din Ministerul Finanțelor și-a dat demisia

Un om cheie din Ministerul Finanțelor și-a dat demisia

Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Daniela Pescaru, și-a dat demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP), conform unei decizii publicate în Monitorul Oficial.

Pe ea s-au bazat mai toți miniștrii de finanțe din ultimii ani când a venit vorba de buget, dar nu numai. E cunoscută ca fiind una dintre profesioniștii din Minister.

Ea lucrează în Ministerul Finanțelor din 1991, unde a început ca expert la direcția de programare bugetară, după care în 2003 a devenit șef serviciu în aceeași direcție, în 2007 – director general adjunct, din 2009 director general, iar ulterior a devenit secretar de stat.

A terminat Academia de Studii Economice – Planificare şi Cibernetică Economică, iar apoi a obținut o diplomă Diplomă de studii postuniversitare de specializare în managementul instituţiilor publice.

Decizia de eliberare, la cerere, a fost semnată de Viorica Dăncilă

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă