10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUn pacient cu COVID-19 a sărit de la etajul al treilea al...

Un pacient cu COVID-19 a sărit de la etajul al treilea al Spitalului din Piatra Neamț

„Pacientul era internat cu COVID-19 în secţia de paliative din pavilionul vechi al spitalului. S-a aruncat de la geam la scurtă vreme după ce a primit vizita unui membru al familiei. Pacientul era în stare stare gravă, fiind conectat la oxigen”, a declarat directorul medical al SJU Piatra-Neamţ, pentru Agerpres.

Bărbatul, în vârstă de 73 de ani, a fost declarat decedat. El fusese internat pe 9 aprilie cu COVID-19 şi era conectat la două surse de oxigen.

El s-a aruncat de la etajul al treilea la circa 10-15 minute după ce fusese vizitat de fiul său.

Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror criminalist, pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs tragedia.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă