14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiUn spital privat bucureștean intră în rețeaua de suport COVID-19

Un spital privat bucureștean intră în rețeaua de suport COVID-19

„Mâine finalizăm toate pregătirile. Omul nu plăteşte, acolo toate serviciile vor fi decontate cum sunt decontate serviciile pentru spitalele publice. În plus, şi personalul detaşat care se duce acolo nu este plătit de spitalul respectiv. De altfel, el a mai funcţionat, dar fără secţii de terapie intensivă, a mai funcţionat în perioada stării de urgenţă. E foarte important, pentru că vom avea încă 30 de locuri capacitate de tratare în ATI şi probabil 30-40 de locuri care, chiar dacă nu reprezintă secţii de terapie intensivă, vor avea oxigen, adică vor putea permite tratarea persoanelor care nu necesită neapărat ventilare mecanică, ci necesită oxigenare”, a declarat Orban la România TV.

Premierul a amintit faptul că mulţi rezidenţi din anul terminal îşi desfăşoară activitatea în prima linie, dar a fost adoptată şi o ordonanţă prin care studenţi din anul terminal au intrat în “dispozitivul de luptă anti-COVID pe baza unui contract de voluntariat”.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă