Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Universitatea din București, la mare căutare printre viitorii studenți

Universitatea din București, la mare căutare printre viitorii studenți

Universitatea din București este la mare căutare printre viitorii studenți. În acest an, aproape 34.000 de candidaţi au participat la admiterea la studiile de licenţă pentru cele 19 facultăţi ale celei mai prestigioase instituții de învățământ superior din România.

Rl online 0 comentarii

Acesta reprezintă cel mai mare număr de înscrieri din ultimii patru ani. Pentru anul universitar 2020 - 2021, Universitatea din Bucureşti a scos la concurs 4.415 locuri bugetate. Cu 33.917 candidaturi depuse de absolvenţii de Bacalaureat, Universitatea din Bucureşti a înregistrat o concurenţă de 7,68 candidaţi înscrişi/loc bugetat.

Cea mai mare concurenţă pentru un loc bugetat s-a înregistrat la Facultatea de Matematică şi Informatică - peste 13 candidaţi pe loc; Facultatea de Administraţie şi Afaceri, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială - fiecare cu peste 10 candidaţi pe loc; Facultatea de Litere - peste 9 candidaţi pe loc; Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine - cu aproape 9 candidaţi pe loc.

Totodată, 87 de elevi olimpici au ales UB pentru continuarea studiilor şi formarea lor academică. Dintre aceştia, 39 au optat pentru Facultatea de Matematică şi Informatică, 38 pentru Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, 5 - pentru Facultatea de Fizică, iar alţi 3 pentru Facultatea de Geografie.

Având în vedere situaţia actuală generată de evoluţia COVID-19, admiterea 2020 la programele de studii ale celor 19 facultăţi ale UB a fost adaptat. Majoritatea facultăţilor au oferit viitorilor studenţi şi masteranzi un proces online de înscriere şi de admitere.

 

Comentarii

loading...