5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUpdate. Echipele de salvare au început operaţiunea de recuperare a navei scufundate...

Update. Echipele de salvare au început operaţiunea de recuperare a navei scufundate la Budapesta

Recuperarea epavei, care va dura aproximativ patru ore, a început marţi în jurul orei locale 06:30 (04:30 GMT), în dreptul podului Margareta din Budapesta. Luni seara târziu a fost finalizată faza de legare a epavei cu cabluri, iar la locul naufragiului a fost adusă o macara plutitoare.

Nava de agrement Hableany (Sirena), cu 33 de turişti sud-coreeni şi doi membri ai echipajului ungari la bord, s-a scufundat în Dunăre în seara zilei de 29 mai după ce a fost lovită de vasul de croazieră sub pavilion elveţian Viking Sigyn, al cărui căpitan ucrainean, Iuri C., a fost ulterior arestat şi pus sub acuzare pentru neglijenţă soldată cu pierderi de vieţi omeneşti.

Până în prezent au fost recuperate corpurile a 19 victime, iar şapte sud-coreeni au fost salvaţi. Operaţiunile de căutare a celorlalte nouă victime – printre care căpitanul navei Hableany – şi de recuperare a epavei au fost îngreunate până acum de vremea nefavorabilă şi de nivelul crescut al apelor Dunării.

Operaţiunile de căutare a victimelor vor continua şi după scoaterea navei la suprafaţă, a explicat ataşatul militar de la ambasada Coreii de Sud la Budapesta, Song Shun-keun.

Anchetatorii ungari au efectuat o nouă percheziţie pe vasul de croazieră Viking Sigyn, pentru a obţine probe suplimentare, pe fondul criticilor conform cărora investigaţia nu a inclus toate aspectele.

Poliţia ungară i-a permis navei Viking Sigyn să continue să navigheze la două zile după accident, afirmând că deţine dovezi suficiente pentru anchetă. De asemenea, un tribunal ungar a decis eliberarea pe cauţiune a lui Iuri C..

Acesta este cel mai grav accident înregistrat pe Dunăre în ultimii 50 de ani.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă