13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUrmează controale la sânge în cluburi şi amenzi pentru contravenienţi

Urmează controale la sânge în cluburi şi amenzi pentru contravenienţi

El a avut un mesaj şi pentru patronii unor cluburi de la malul mării, spunându-le că, dacă nu se potolesc, atunci acele cluburi vor fi închise.

Orban a fost prezent pe şantierul podului suspendat peste Dunăre, via Măcin-Smârdan, şi a fost întrebat de jurnalişti ce măsuri vor fi luate pe Litoral, având în vedere că se anunţă un weekend aglomerat, pentru ca staţiunile de la malul mării să nu se transforme în focare de Covid-19.

“Controale la sânge, care să ducă la amendarea tuturor celor care nu respectă legea şi inclusiv la suspendarea unor autorizaţii de funcţionare pentru agenţii economici, organizatori de evenimente care în mod sistematic încalcă regulile.

Sunt deja câteva cluburi care parcă se cer singure, nu le dau numele astăzi, dar le ştie toată lumea şi patronilor le transmit de pe acum mesajul că, dacă nu se potolesc, vom închide aceste cluburi”, a afirmat Orban, conform News.ro.

În ultimele weekend-uri, pe reţelele de socializare au apărut imagini atât din Mamaia, cât şi din Vama Veche, cu oameni care nu respectau distanţarea fizică şi dansau pe plajă şi pe faleză, fără a respecta măsurile de protecţie cerute de autorităţi.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă