10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVaccinarea prioritară a personalului din educație ar putea începe săptămâna viitoare

Vaccinarea prioritară a personalului din educație ar putea începe săptămâna viitoare

„Din analiza făcută astăzi, 21 februarie, împreună cu CNACAV, rezultă că este posibil ca vaccinarea prioritară a personalului din sistemul de învăţământ să demareze chiar în această săptămână. O decizie se va lua în cursul zilei de mâine (luni – n.r.) şi va fi anunţată de CNACV. Ministerul Educaţiei apreciază în mod deosebit eforturile făcute de către CNACV în acest sens”, se arată într-o informare a Ministerului Educaţiei.

Pentru programare, inspectoratele şcolare judeţene şi universitățile vor trebui să furnizeze cât mai repede către DSP listele nominale cu personalul din învăţământ care doreşte să se vaccineze în aceste centre dedicate (grupat în funcţie de vârstă, sub şi peste 55 ani).

„Operaţiunea va dura circa o săptămâna. Locaţiile centrelor locale de vaccinare prioritară a personalului din învăţământ sunt deja cunoscute (spre exemplu, pentru Bucureşti, se are în vedere organizarea a 22 de linii de vaccinare în complexul ROMEXPO)”, afirmă Ministerul Educaţiei.

Până în prezent s-au vaccinat 42.000 angajaţi ai sistemului de învăţământ, din care 21.000 au făcut şi rapelul. Acest număr nu include personalul din învăţământul superior medical – personal care, deşi este angajat în sistemul de învăţământ, a fost înregistrat la vaccinare în categoria “personal medical”, a mai precizat instituţia.

„În acest moment, în platformă de vaccinare s-au înregistrat 128.817 angajaţi din sistemul de învăţământ (fără medicii din învăţământul superior medical)”, a mai precizat Ministerul Educaţiei.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „Cetățenii vor putea să fie despăgubiți de primării dacă se îmbolnăvesc din cauza aerului poluat”

Românii care se îmbolnăvesc din cauza poluării pot cere despăgubiri autorităților locale, după ce directiva privind calitatea aerului a fost votată astăzi la Strasbourg...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă