Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, fiind vorba de o grămadă imensă de deşeuri, de circa 6 metri înălţime şi o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi.
În ajutorul pompierilor au venit şi angajaţii depozitului, care acţionează cu două vidanje cu apă şi un buldoexcavator.
Staţia de la Stolniceni este folosită de unul dintre operatorii de gunoi din Vâlcea pentru depozitarea deşeurilor în vederea sortării şi reciclării, alte două incendii asemănătoare având loc aici în luna noiembrie a anului trecut, precum şi în luna februarie anul acesta.