16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVictimele carnagiului de pe autostrada din Germania erau din Galați

Victimele carnagiului de pe autostrada din Germania erau din Galați

Victimele accidentului teribil produs pe o autostradă din Germania și în care patru români au murit striviți în mașina prinsă într-un blocaj rutier sunt din Galați. Este vorba de trei femei și un bărbat care au murit pe loc și un alt bărbat aflat în stare critică la Spital. Tot în stare gravă se află internat și șoferul vinovat de producerea accidentului, un bărbat care conducea un autocamion înmatriculat în Suceava, potrivit polițiștilor germani.

Camionul din România a intrat în plină viteză în microbuzul marca Opel Vivaro oprit în spatele unui camion în blocajul de pe autostradă, iar mașina izbită a fost strivită. Trei femei cu vârste cuprinse între 27 și 48 ani, și un tânăr de 27 ani au murit în momentul impactului. Cu greu a fost scos dintre fiarele contorsionate un bărbat de 40 ani care se zbate între viață și moarte pe patul spitalului.

Două dintre victimele decedate în accident erau soț și soție, șoferul de 27 ani al microbuzului Opel și femeia care se afla pe scaunul din dreapta. Cei doi erau din localitatea Tudor Vladimirescu, județul Galați, în timp ce femeile aflate pe scaunele din spate, și ele decedate, sunt tot dintr-o localitate din apropiere de Tecuci, județul Galați. Accidentul s-a produs la sfârșitul săptămânii trecute pe autostrada 44, între Lichtenau și joncțiunea Bad Wunnenberg-Haaren, în direcția Dortmund.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă