8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO. Bilanț cumplit al exploziei de la Spitalul din Piatra Neamț

VIDEO. Bilanț cumplit al exploziei de la Spitalul din Piatra Neamț

Expozia și incendiul care i-a urmat într-una dintre secțiile de Terapie Intensivă ale Spitalului Piatra Neamț au provocat zece decese și au distrus salonul în care opt dintre pacienții conectați la aparate au murit arși. Alți doi pacienți scoși din salon, ambii cu forme severe de Covid-19, nu au mai putut fi salvați.

150 persoane din echipele de intervenție au reușit abia după 25 de minute să lichideze focul după ce au intrat în secția mistuită de flăcări atât pe ferestrele spulberate de suflul expoziei cât și prin interiorul clădirii.

„Apelul a venit în jurul orelor 19.00. Pompierii au ajuns la faţa locului cu echipajele de intervenţie şi cu Serviciul de Ambulanţă Neamţ în 5 minute. S-a intervenit şi din interior şi din exterior cu echipe de căutare-salvare Din păcate, s-au constatat 8 decedaţi în unul din cele 2 saloane, iar alte 2 persoane aflate deja în stare critică în urma infercătii cub SARS -CoV2 au decedat în timpul evacuării către Unitatea de Primiri Urgenţe.”, a anunțat Dan Paul Iamandi, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Alți 6 pacienți, 2 intubați, 2 aflați pe intubație neinvazivă și doi conectați la instalația de oxigen, cu toții cu diverse răni provocate și complicații date de cantitatea de fum inhalată, au fost stabilizați și transferați de urgență către unitatea mobilă de la Lețcani, Iași, specializată în tratarea pacienților cu Covid-19.

Intervenția pompierilor a fost foarte grea având în vedere că au acționat în condiții de fum intens și zone cuprinse de flăcări în încercarea de a găsi paturile pacienților și de a le extrage din secția unde s-a produs explozia. Focul a fost lichidat abia la 25 de minute de la producerea exploziei.

Imaginile de după stingerea focului arată dimensiunea reală a tragediei produse în secția de Terapia Intensivă a Spitalului Județean de la Piatra Neamț.

Medicul salvator a suferit arsuri pe 40% din corp

Ioan Cătălin Denciu era de gardă în momentul în care s-a produs explozia din secția de Terapie Intensivă și a încercat să-i evacueze pe pacienții aflți în interior.

Salvatorii l-au găsit în stare gravă, cu arsuri pe aproximativ 80% din corp și după ce au reușit să-l scoată din salon acesta a fost trimis de urgență la Iași pentru a fi ulterior transferat la București.

Autoritățile au decis însă că având în vedere starea deosebit de gravă în care se află medicul să fie transferat în cursul dimineții de duminică la o clinică din Belgia specializată în tratarea celor care au suferit arsuri grave.

„Avionul militar pus la dispoziţie de MAPN a aterizat în Bucureşti Bucureşti cu domnul doctor, care va fi dus la Spitalul Floreasca şi va fi pregătit pentru transferul către spitalul militar Regina Astrid din Belgia. Mulţumesc secretarului de stat Raed Arafat pentru intervenţia imediată prin care am reuşit să obţinem acordul spitalului militar, deşi din cauza pandemiei nu sunt acceptaţi pacienţi din alte ţări.”, a precizat Ludovic Orban în cursul nopții de sâmbătă spre duminică.

Medicul Ioan Cătălin Denciu are 48 ani, are doi copii, și face parte dintr-o familie de medici, soția sa este medic ginecolog.

Împreună cu el în secția unde a avut loc expozia se afla și medicul specialist ATI Pavel Borș care a suferit arsuri în zona mâinilor, de asemenea produse în timp ce încerca să stingă focul în zona paturilor cu pacienți.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă