13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO. Pentru ministrul Educației „manualele școlare este un subiect intens”

VIDEO. Pentru ministrul Educației „manualele școlare este un subiect intens”

Greşelile ministrului Educaţiei Naţionale au constat în producerea de dezacorduri între subiect şi predicat, căutând să le explice jurnaliştilor cât de preocupat este de problemele învăţământului.

De exemplu, acesta a spus: „Manualele şcolare este (n.r. – sunt) un subiect intens şi probabil principala sarcină a Ministerului Educaţiei”.

O altă greşeală de acest gen a fost comisă în propoziţia: „În acest cost de 24 de milioane de lei este inclusă (n.r – sunt incluse) editarea şi drepturile de autor”.

Ministrul Valentin Popa a susţinut, joi, o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat bilanţul celor şase luni de activitate, a informat Mediafax.

În luna mai, la dezbaterea moţiunii simple depuse de PNL împotriva sa, Valentin Popa a făcut noi greşeli gramaticale. Astfel, ministrul Educaţiei Naţionale a pronunţat greşit pronumele „cealaltă”. Ulterior, Valentin Popa a spus că a dat foarte multe examene şi nu va mai da altele. Precizarea vine după ce i s-a cerut să spună care este forma corectă a cuvântului: „celelante” sau „celelalte”. Într-un alt context, ministrul a folosit cuvântul „pamblică”, scuzându-se ulterior că a folosit un regionalism pentru cuvântul corect panglică.  

În discursul său, ministrul Educaţiei a afirmat şi că „a fost anunţat” că în peste 1.100 de şcoli a fost boicotată simularea, dar de fapt în 25 de şcoli nu s-a putut susţine evaluarea naţională.

Cele mai citite

Florin Roman(PNL): „ Noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie”

Deputatul PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei partidului pentru alegerile locale, a declarat miercuri, la Târgovişte, că "noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi...

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...
Ultima oră
Pe aceeași temă