9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO Şoferul unui camion, filmat când conducea pe contrasens, în Constanţa, căutat...

VIDEO Şoferul unui camion, filmat când conducea pe contrasens, în Constanţa, căutat de poliţişti

Şoferul camionului a fost filmat de un alt participant la trafic în momentul în care, deplasându-se pe DN 39, la intrarea în municipiul Constanţa, intră pe contrasens cu intenţia de a ajunge într-o staţie de benzină.

Camionul rulează pe mai multe zeci de metri, iar apoi intră în benzinărie, dar prin zona de ieşire.

Imaginile au ajuns şi la poliţiştii constănţeni, care au început cercetările pentru identificarea şoferului.

„Se fac verificări pentru identificarea autocamionului şi a conducătorului auto. Acesta, pentru circulaţie pe sensul opus de mers, riscă suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile şi amendă din clasa III de sancţiuni, cu 6-8 puncte amendă”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
Ultima oră
Pe aceeași temă