27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVinul şi gastronomia Sibiului-promovate în Germania

Vinul şi gastronomia Sibiului-promovate în Germania

“Sunt mândru că România este reprezentată la Berlin prin bun gust şi autenticitate şi fac aici referire şi la vinul produs în judeţul nostru, vin ce a fost degustat cu multă plăcere de vizitatorii standului Ministerului Turismului de la Berlin pe parcursul serii româneşti organizată de Ministerul Turismului în prima zi de târg. I-am invitat şi pe cei din consorţiul Sibiu Regiune Gastronomică, aici, la standul nostru, aşa că vor avea şi ei un moment special de prezentare a gastronomiei zonei. Mă bucur că Sibiul este în atenţia turiştilor din întreaga lume prin intermediul celui mai mare eveniment de turism din Europa, ITB Berlin. Acţiunile de acest gen vor continua în acest an, iar Sibiul va fi promovat la nivel internaţional cu toate formele de turism – gastronomic, cultural, de aventură şi de sănătate”, a declarat Bogdan Trif.

Ministrul Turismului a mai arătat că “Germania este ţara din care au provenit cei mai mulţi turişti în ultimii ani”.

“Anul precedent a adus performanţe notabile pentru turismul românesc. Au fost adoptate măsuri care au dovedit faptul că turismul a devenit o prioritate reală pentru Guvernul României. Am demonstrat că ne ţinem de cuvânt. De aceea, am încredere să promit că, dacă veţi alege România, nu veţi fi dezamăgiţi, ba chiar uimiţi. Şi veţi dori să reveniţi. Avem puterea de a surprinde în mod plăcut şi vă rog să ne daţi această oportunitate de a vă convinge singuri. Germania este ţara din care au provenit cei mai mulţi turişti în ultimii ani. Este pe primul loc în privinţa turiştilor străini sosiţi în ţara noastră anul trecut, cu peste 325 de mii de oameni. Germania este pe lista pieţelor prioritare pentru ţara noastră”, a fost mesajul ministrului Turismului, Bogdan Trif, la Seara Românească de la târgul de turism de la Berlin.

Ministerul Turismului a pus la dispoziţie gratuit standul celor peste 40 de coexpozanţi care au prezentat oferta turistică a ţării noastre. Agenţii de turism, organizaţii de promovare, consilii judeţene şi alţi operatori economici din domeniu au contribuit la conturarea României ca destinaţie turistică competitivă la nivel european. Sute de turişti şi specialişti în turism au interacţionat cu reprezentanţii României în prima zi a târgului de turism de la Berlin, care se desfăşoară în perioada 6 – 10 martie 2019, potrivit unui comunicat de presă.

Cele mai citite

FOTO. Loredana Groza, ca la 20 de ani. Vedeta a pozat în colanți

Loredana Groza, cunoscută pentru prezența sa în industria muzicală românească, a captat atenția publicului cu ultimele sale fotografii distribuite pe rețelele de socializare. Însă...

Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică Legea privind înfiinţarea ANL

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 din Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. De asemenea,...

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă