Foto: Arhivă

Foto: Arhivă

Vor continua să crească infectările. Starea de alertă se va prelungi după 15 ianuarie

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că, foarte probabil, starea de alertă în România se va prelungi și după data de 15 ianuarie 2021.

Mihai Diac 0 comentarii

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat, într-o declarație prin telefon, că, foarte probabil, starea de alertă în România se va prelungi și după data de 15 ianuarie 2021. Această decizie nu a fost încă analizată dar va fi discutată în zilele imediat următoare, a explicat dr. Raed Arafat.

În opinia acestuia, nu vor fi impuse restricții în plus și nici nu se pune problema unui lockdown național, ci se va continua cu "măsuri zonale" ca și cele de până acum.

Secretarul de stat Raed Arafat a estimat că este posibil ca, în urma testelor, numărul de cazuri confirmate de infectare cu coronavirus să crească la începutul lunii ianuarie 2021, imediat după sărbătorile de Crăciun și de Anul Nou.

După cum se știe, în aceste zile, în anumite localități s-a constatat încălcarea regulilor de protecție împotriva pandemiei, prin aglomerarea de persoane, dintre care unele nu au purtat mască. 

Comentarii

loading...