14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVrancea: Un condamnat pentru corupţie va fi rejudecat, deşi a murit

Vrancea: Un condamnat pentru corupţie va fi rejudecat, deşi a murit

Decizia aparţine judecătorilor de la Curtea de Apel Galaţi, care au trimis dosarul pentru rejudecare la Judecătoria Focşani.

Fostul primar al comunei Bordeşti, Gheorghe Tătaru, a murit în luna noiembrie a anului trecut, după ce, în luna iunie, el fusese condamnat de Judecătoria Focşani la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

În acelaşi dosar în care a fost judecat primarul, au fost şi secretarul comunei şi doi consilieri locali, aceştia fiind acuzaţi că au concesionat în mod ilegal un teren de 217 hectare unei asociaţii de creştere a animalelor la care acţionar şi membru fondator era fiul primarului.

Decizia privind rejudecarea cauzei aparţine Curţii de Apel Galaţi, este definitivă şi a fost luată la finalul anului trecut.

„Desfiinţează sentinţa penală nr. 815/25.06.2018 a Judecătoriei Focşani şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Menţine actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 30.05.2018. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată pe portalul instanţei gălăţene.

Practic, dosarul se va întoarce la Judecătoria Focşani şi, cel mai probabil, judecătorii care vor rejudeca dosarul vor lua act de decesul primarului şi vor dispune încetarea procesului.

Celelalte persoane din dosar, secretarul şi consilierii, condamnate de instanţă tot la închisoare cu suspendare, vor fi rejudecate.

Cele mai citite

OFICIAL. Cristian Popescu Piedone, primul candidat înscris în cursa pentru Primăria Capitalei. “Astăzi se închid zvonurile că mă voi retrage”

Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Umanist Social Liberal, este primul candidat înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general. Cristian Popescu Piedone și-a depus...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă