19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiVreme rea în toată țara până marți seara

Vreme rea în toată țara până marți seara

Avertizarea cu Cod Galben este valabilă începând de marți, ora 10.00, până marți, ora 21.00. În acest interval vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 90…100 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali. Temporar vor fi intensificări și în restul țării, cu viteze în general între 55…65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova de peste 70…85 km/h.

În cea mai mare parte a țării temporar va ploua. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în regiunile sudice, estice și centrale vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

„Vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest și local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte.”, a anunțat ANM.

Meteorologii au emis o avertizare Cod Portocaliu pentru intervalul marți, ora 12.00, marți, ora 21.00, pentru intensificări puternice ale vântului în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali.

În intervalul menționat, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vântul va sufla tare, cu viteze la rafală de peste 120…130 km/h.

Cele mai citite

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă