7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVremea se va încălzi treptat în majoritatea regiunilor

Vremea se va încălzi treptat în majoritatea regiunilor

Conform prognozei de specialitate, în săptămâna 15 – 22 aprilie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intra-carpatice şi la munte.

Totodată, în intervalul 22 – 29 aprilie, temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi deficitare pe întreg teritoriul României.

Pe durata săptămânii 29 aprilie – 6 mai, temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa, în general, în jurul celor normale pentru această săptămână. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Potrivit sursei citate, în perioada 6 – 13 mai, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intra-carpatice şi în zonele montane.

Estimările meteorologice pentru următoarele patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Mediile săptămânale ale abaterilor termice şi a cantităţilor de precipitaţii sunt estimate faţă de media perioadei 1993-2016.

Meteorologii precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul estimărilor valabile pe durata unei luni calendaristice.

Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă