11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiVremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării în...

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării în această săptămână

În intervalul analizat, probabilitatea de apariţie a ploilor, izolat însemnate cantitativ, va fi mai ridicată începând din 14 septembrie 2019.

Astfel, în Banat, în prima săptămână, vreme va fi caldă, astfel încât, cu mici variaţii, media maximelor se va menţine în jurul valorii de 28 de grade Celsius până în data de 14 septembrie. În 15 şi 16 septembrie va fi o răcire, astfel că media maximelor va scădea, apoi va creşte uşor şi treptat până la sfârşitul celei de a doua săptămâni, când se va ajunge la o medie de 24 – 25 de grade. Media minimelor termice va scădea în prima zi de la 17 grade grade Celsius până în jurul a 14 grade, valoare ce se va menţine până pe 14 septembrie. Apoi se va produce o nouă scădere, în 16 şi 17 septembrie, spre 8 grade, ulterior urmând o creştere uşoară şi treptată până la finalul intervalului de prognoză, spre 11 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor, izolat însemnate cantitativ va fi ridicată în intervalele 9-10 şi 14-17 septembrie.

În Crişana, vremea va fi caldă în prima săptămână, astfel că temperaturile maxime vor creşte uşor, de la o medie în jur de 26 de grade Celsius, în primele două zile, spre 28 de grade Celsius în data de 11 septembrie, urmând ca până în 14 septembrie să oscileze în jurul a 27 de grade. În 15 şi 16 septembrie va fi o răcire, astfel că media maximelor va fi în scădere, apoi va creşte uşor şi treptat până la sfârşitul celei de a doua săptămâni de prognoză, când se va ajunge la o medie în jur de 24 de grade. Media minimelor termice va scădea în primele două zile de la 16 grade până în jurul a 13 grade, valoare ce se va menţine până spre sfârşitul săptămânii. Se va produce o nouă scădere, în 15 şi 16 septembrie, spre 7 grade, ulterior această medie urmând să crească treptat, până la finalul intervalului, spre 10 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor, izolat însemnate cantitativ va fi mai ridicată în intervalele 9-10, 12-13 şi 14-17 septembrie 2019.

În Transilvania, în prima săptămână, vremea va fi caldă, astfel încât, cu mici variaţii, media maximelor se va menţine în jurul valorii de 27 de grade Celsius în data de 14 septembrie. În 15 şi 16 septembrie va fi o răcire, astfel că media maximelor va scădea, apoi va creşte uşor şi treptat până la sfârşitul celei de a doua săptămâni, când se va ajunge la o medie în jurul a 22 de grade. Media minimelor termice se va menţine în jurul a 11 grade Celsius până pe 15 septembrie. În 16 şi 17 septembrie se va produce o scădere, spre 5 grade, ulterior urmând o creştere uşoară şi treptată, până la finalul intervalului, spre 7 grade. Probabilitatea pentru apariţia ploilor, în general slabe, va fi mai ridicată în intervalul 14- 17 septembrie.

În zona Maramureşului, prima săptămână va fi caracterizată de un regim termic mai cald decât în mod obişnuit în această perioadă, media maximelor oscilând uşor în jurul a 27 de grade Celsius. În cea de a doua săptămână, după o răcire în intervalul 15-17 septembrie se vor înregistra temperaturi maxime, în medie la nivelul regiunii, de 22 – 23 de grade, valori apropiate de cele normale. Media minimelor termice se va situa între 12 şi 14 grade până pe 15 septembrie. Apoi, după o scădere, spre 6 grade în 16 şi 17 septembrie, această medie va oscila uşor în jurul a 8 grade până la finalul intervalului celor două săptămâni. Probabilitatea de apariţie a ploilor, izolat însemnate cantitativ va fi ridicată în intervalele 9-10 şi 14-17 septembrie.

În prima săptămână, în Moldova, vremea va fi caldă, astfel încât, cu mici variaţii, media maximelor se va menţine în jurul valorii de 27 de grade până în data de 14 septembrie. În 15 şi 16 septembrie va fi o răcire, astfel că media maximelor va scădea, apoi va creşte uşor şi treptat până la sfârşitul celei de a doua săptămâni, când se va ajunge la o medie regională de 22 de grade Celsius. Media minimelor termice se va menţine în jurul a 13 grade până pe 15 septembrie. În 16 şi 17 septembrie se va produce o scădere, spre 8 grade, ulterior urmând o creştere uşoară şi treptată, până la finalul celei de-a doua săptămâni, spre 10 grade Celsius. Probabilitatea pentru apariţia ploilor, în general slabe va fi mai ridicată în intervalul 14-18 septembrie 2019.

În Dobrogea, vremea va fi caldă în primele şase zile, cu o medie a temperaturilor maxime de 27 de grade, după care în intervalul 15-17 septembrie se va răcori, astfel că media va scădea spre 19 grade. Ulterior, până pe 22 septembrie, valorile termice diurne vor creşte uşor şi treptat, în medie, spre 23 de grade. Media minimelor termice se va situa în prima săptămână în jurul valorii de 17 grade, iar apoi va fi cuprinsă, în general, între 12 şi 14 grade Celsius, exceptând nopţile de 17 şi 18 septembrie, când ea va fi mai scăzută, în jurul a 10 – 11 grade Celsius. Probabilitatea pentru apariţia ploilor, în general slabe va fi mai ridicată în intervalul 14-17 septembrie 2019.

Vremea în regiunea Munteniei va fi caldă în prima săptămână, astfel încât, cu mici variaţii, media maximelor se va menţine în jurul valorii de 29 de grade până în data de 14 septembrie. În 15 şi 16 septembrie va fi o răcire, astfel că media maximelor va scădea, apoi va creşte uşor şi treptat până la sfârşitul celei de a doua săptămâni, când se va ajunge la o medie de 25 – 26 de grade Celsius. Media minimelor termice se va menţine în jurul a 14 grade până pe 15 septembrie. În 16 şi 17 septembrie se va produce o scădere, spre 9 grade, ulterior urmând o creştere uşoară şi treptată, până la finalul intervalului, spre 11 grade Celsius. Probabilitatea pentru apariţia ploilor, izolat însemnate cantitativ va fi mai ridicată în intervalul 16-17 septembrie 2019.

În Oltenia, în prima săptămână, vremea va fi caldă, astfel încât, cu mici variaţii, media maximelor se va menţine în jurul valorii de 28 de grade până în data de 14 septembrie. În 15 şi 16 septembrie va fi o răcire, astfel că media maximelor va scădea, apoi va creşte uşor şi treptat până la sfârşitul celei de a doua săptămâni, când se va ajunge la o medie de 25 – 26 de grade Celsius. Media minimelor termice se va menţine în jurul a 15 grade până pe 15 septembrie. În 16 şi 17 septembrie se va produce o scădere, spre 9 grade Celsius, ulterior urmând o creştere uşoară şi treptată, până la finalul intervalului, spre 11 grade.

Probabilitatea pentru apariţia ploilor, în general slabe va fi mai ridicată în intervalul 15-17 septembrie 2019.

Regimul termic va marca o scădere în intervalul 15-17 septembrie, dar până atunci media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 17 grade. În intervalul 18-22 septembrie se estimează o creştere treptata a acestei medii spre 14 grade Celsius.

Temperaturile minime vor ajunge de la valori, în medie, de 8 grade în prima săptămână, până la 1 – 2 grade în intervalul 16-18 septembrie, urmând ca până pe 22 septembrie această medie să crească spre 5 grade Celsius. Probabilitatea pentru apariţia ploilor, local însemnate cantitativ va fi mai ridicată în intervalul 14-18 septembrie.

Cele mai citite

Cheltuielile statului cresc, deficitul bugetar este tot mai mare. Ce spun guvernanții?

În primele două luni ale anului, deficitul bugetar a urcat la aproape 29 de miliarde de lei, adică 1,67% din PIB. Spre comparație, în...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede prelungirea limitării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului 2024

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 5/2024 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului...
Ultima oră
Pe aceeași temă