17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiZi decisivă pentru Kovesi

Zi decisivă pentru Kovesi

Pronunţarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară în cele două acţiuni care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi a fost până acum amânată de mai multe ori. 

Inspecţia Judiciară a anunţat, în 14 septembrie 2018, că a demarat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, care, în calitate de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a inserat într-un comunicat date confidenţiale dintr-o anchetă derulată de către procurorii din subordine. Ea este acuzată de ”nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei”.

Comunicatul invocat de Inspecţia Judiciară, emis în 12 februarie 2018, se referea la înregistrările audio difuzate de Vlad Cosma şi conţinea discuţii între persoane din anturajul lui Mircea Cosma şi un ofiţer de poliţie şi un procuror de la DNA Ploieşti pe tema apariţiei la televiziune a unor discuţiii din timpul anchetelor.

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, la data faptei procuror-şef al DNA, pentru ”nerespectarea (…) confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei”. 

”Inspectorii judiciari au reţinut că procurorul a inserat în comunicatul de presă nr. 126/VIII/3/2018 pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, despre care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi care constituiau probe într-un dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, anunţa IJ.
Inspecţia Judiciară a început, în 12 ianuarie 2018, o acţiune disciplinară în cazul Laurei Coduţa Kovesi, care este acuzată de trei abateri disciplinare. O acţiune similară a fost declanşată şi în cazul lui Marius Iacob, procuror-şef adjunct al DNA la vremea respectivă, pentru “nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”, constând  în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65  alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală”. 
Lui Kovesi i se impută, între altele, manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

 

 

Până acum, Secţia pentru procurori a CSM a respins două acţiuni disciplinare împotriva lui Kovesi

 

Într-unul dintre cazuri, i se imputa că a refuzat de mai multe ori să se prezinte la audierile Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, IJ spunând că, prin neprezentarea la comisie şi prin necomunicarea informaţiilor solicitate, Kovesi a afectat onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat. În 25 iulie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acţiunea disciplinară. 

O altă acţiune disciplinară faţă de Kovesi a fost declanşată în aprilie 2018, inspectorii judiciari spunând că Laura Codruţa Kovesi a săvârşit o serie de abateri disciplinare referitoare la controalele tematice, după ce şi-ar fi desemnat consilierul judecător  Dana Tiţian să facă verificări la două servicii teritoriale. În 13 iunie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acţiunea disciplinară în acest caz. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, în 25 martie, în ambele situaţii şi a stabilit definitiv că fosta şefă a DNA nu a comis abateri disciplinare. 

 

 

 

Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă