10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiZuckerberg ar fi ştiut despre practicile discutabile ale Facebook privind confidenţialitatea datelor

Zuckerberg ar fi ştiut despre practicile discutabile ale Facebook privind confidenţialitatea datelor

Reporterii nu au văzut emailurile, ci s-au bazat numai pe informaţiile furnizate de surse.

Potrivit informaţiilor, comunicaţiile din companie ”par să arate legătura directorului general Mark Zuckerberg cu posibile practici problematice legate de respectarea datelor private în cadrul companiei”.

Acţiunile Facebook au scăzut cu 1,8% în urma informaţiei.

Emailurile au provocat îngrijorare în cadrul companiei că ar putea fi cel puţin o problemă de imagine publică pentru Facebook, a relatat WSJ, citând una dintre persoanele apropiate situaţiei.

Comisia Federală pentru Comerţ a investigat acuzaţiile că Facebook a transferat în mod ilegal informaţii aparţinând unor 87 de milioane de utilizatori firmei britanice de consultanţă politică  Cambridge Analytica, care n urma scandalului a fost desfiinţată.

Comisia şi Departamentul de Justiţie, care pun în aplicare legile antitrust din Statele Unite, se îndreaptă spre a investiga marile companii de tehnologie Amazon.com, Apple, Facebook şi Google, divizie a Alphabet, pentru că se folosesc în mod anticoncurenţial de puterea uriaşă pe care o deţin pe piaţă.

Eforturile companiei de a încheia un acord rapid în cadrul investigaţiei Comisiei Federale pentru Comerţ se datorează parţial emailurilor respective, potrivit articolului WSJ. Publicaţia nu a reuşit să afle ce emailuri a solicitat comisia şi câte dintre ele au legătură cu Zuckerberg.

Facebook a anunţat că până acum a colaborat în totalitate în cadrul investigaţiei şi a pus la dispoziţie mii de documente, emailuri şi fişiere.

“Facebook şi directorii săi, inclusiv Mark, au încercat să respecte toate legile existente şi în niciun moment nici Mark nici un alt angajat al Facebook nu au încălcat cu bună ştiinţă obligaţiile asumate de companie în cadrul ordinului dat de Comisia Federală pentru Comerţ”, a afirmat un purtător de cuvânt al companiei într-un email.

Facebook a anunţat anterior că se pregăteşte să plătească până la 5 miliarde de dolari într-un acord cu autorităţile de reglementare.

WSJ nu a putut să stabilească dacă unul din emailurile respective a dezvăluit practici care ar fi încălcat un acord din 2012 convenit de Facebook cu Comisia Federală pentru Comerţ, în vederea protejării vieţii private a utilizatorilor.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă