10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiZuckerman își încheie mandatul în România

Zuckerman își încheie mandatul în România

Aurescu a transmis aprecierea părţii române pentru activitatea ambasadorului Zuckerman, pe parcursul mandatului acestuia la Bucureşti, pentru implicarea dinamică în dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral, arată un comunicat MAE

Afost exprimată satisfacţia comună pentru cooperarea în domeniul apărării şi securităţii, inclusiv prin semnarea unei Foi de parcurs privind cooperarea în domeniul Apărării între România şi Statele Unite pe o perioadă de 10 ani, care formalizează priorităţile strategice bilaterale şi asigură cadrul pentru dezvoltarea capacităţilor şi nivelului de pregătire militară.

Ministrul român de externe a evocat importanța continuării cooperării bilaterale pentru obținerea de progrese concrete privind accederea României în programul Visa Waiver. 

Zuckerman a fost numit de președintele SUA, Donald Trump, și și-a preluat îndatoririle la 13 decembrie 2014. Cutuma americană este ca ambasadorii să își încheie mandatul odată cu președintele care i-a numit. Zuckerman

Astfel, după preluarea mandatului Joe Biden va desemna un alt ambasador la București. 

Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă