Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

1919, CONSOLIDAREA MARII UNIRI: Acţiuni militare în sprijinul apărării Marii Uniri

1919, CONSOLIDAREA MARII UNIRI: Acţiuni militare în sprijinul apărării Marii Uniri

Acţiunile militare din 1919 au contribuit la sprijinirea demersurilor de consolidare a Marii Uniri.

Florin Budescu 0 comentarii

Negocierile desfăşurate la Conferinţa de pace de la Paris pentru recunoaşterea Marii Uniri au fost susţinute şi de acţiunile militare ale Armatei Române, una dintre cele mai importante instituţii în procesul de realizare a idealului naţional al poporului român.

Convenţia militară de încetare a ostilităţilor angajate de Ungaria împotriva României, încheiată la 3 mai 1919, stipula printre altele obligativitatea ca Ungaria să dezarmeze şi să demobilizeze imediat toate trupele care au luptat împotriva României, iar forţele române vor evacua teritoriile Ungariei ce se vor afla în afara frontierei care va fi fixată prin Tratatul de Pace, conform lucrării ''România în Anii Primului Război Mondial''. (Editura Militară, Bucureşti, 1987).

Armata română a fost menţinută pe aliniamentul Tisei pentru a putea face faţă unui eventual atac al forţelor ungare, care ar fi putut disloca pe linia de atac spre Transilvania întreaga forţă a celor opt divizii ale sale. Măsurile preventive luate de ofiţerii armatei române aveau să demonstreze necesitatea menţinerii liniei de apărare pe Tisa.

Astfel, în noaptea de 19 spre 20 iulie 1919, comandamentul armatei ungare, care avea la dispoziţie două corpuri de armată, însemnând circa 50.000 de oameni, încadraţi în 168 de batalioane, 10 escadroane, 91 de baterii, a început ofensiva împotriva armatei române concentrând lovitura principală în sectorul central Szolnok, spune Agerpres.

De asemenea, au fost executate lovituri în sectoarele Csongrad, la sud, şi Tokay, la nord, potrivit lucrării ''Istoria Militară a Românilor'' (Editura Militară, 1992).

Forţele ungare au reuşit realizarea unui cap de pod în zona Szolnok, de unde au pătruns circa 50 de km în dispozitivul armatei române pe direcţia Debreţin, Oradea.

Ofensiva ungară a fost oprită, iar la 24 iulie 1919, armata română a trecut la contraofensivă prin executarea unei manevre spre Szolnok astfel: grupul General Moşoiu (Divizia 2 cavalerie, diviziile 1 şi 6 infanterie) a înaintat dinspre nord-est spre sud-vest pe direcţia Madaras, Szolnok, iar detaşamentul Lecca (Brigada 1 vânători, Brigada 2 roşiori şi 3 batalioane din Divizia 18 infanterie) a trecut la ofensivă pe direcţia Szentes, Szolnok.

La 26 iulie 1919, trupele române au lichidat capul de pod de la Szolnok, iar în ziua următoare au început pregătirile pentru forţarea râului Tisa. În noaptea de 29 spre 30 iulie 1919, trupele române au forţat Tisa. După neutralizarea Corpului 1 armată ungar, detaşamentul de cavalerie comandat de generalul Rusescu a intrat în data de 3 august 1919 în Budapesta.

Pentru că forţele ungare au reuşit să se retragă la vest de Dunăre, comandamentul român a hotărât înaintarea unor unităţi dincolo de Dunăre, formând astfel un cap de pod care punea la adăpost mare parte din trupele rămase în Budapesta.

Prezenţa trupelor române pe teritoriul Ungariei a fost explicată în memoriul înaintat preşedintelui Conferinţei de Pace la 31 iulie 1919: dezarmarea imediată şi demobilizarea forţelor ungare; predarea tuturor armelor, muniţiilor, arsenalelor; dezafectarea uzinelor de muniţii, de arme de foc, tunuri.

Memoriul puncta câteva măsuri de ordin politic urmărite de Aliaţi în Ungaria precum: poporul maghiar să îşi aleagă în deplină libertate guvernul, să şi stabilească noua sa constituţie pe baze democratice pe care singur le va determina.

Guvernul român a hotărât la 3 septembrie 1919 evacuarea Ungariei, care s-a petrecut în mai multe etape. Prima etapă a avut loc în perioada 4-10 octombrie 1919, când a fost evacuat teritoriul ungar de la vest de Dunăre.

Între 12 şi 23 noiembrie 1919, s-a desfăşurat cea de-a doua etapă, care a vizat evacuarea Budapestei şi a spaţiului dintre Dunăre şi Tisa. Iar între 24 februarie şi 30 martie 1920 a fost evacuat spaţiul de la est de Tisa până la aliniamentul stabilit de Conferinţa de pace, care, în linii mari, corespunde actualei frontiere dintre Ungaria şi România.

În data de 12 noiembrie 1919, generalul Gheorghe Mărdărescu a semnat o ultimă proclamaţie în care menţiona: ''Armata românească se retrage. Budapesta va fi evacuată.

Părăsind capitala Ungariei, România ţine a afirma încă o dată că în urma atacului de pe Tisa, care a motivat acţiunea sa militară, ea n-a fost călăuzită decât de legitima apărare şi cerinţele militare'', potrivit volumului ''România în Anii Primului Război Mondial'' (Editura Militară, 1987).

La 4 iunie 1920 a fost semnat Tratatul de pace dintre Puterile Aliate şi asociate şi Ungaria, în clădirea palatului Marelui Trianon din Versailles. Prin art. 45 al tratatului Ungaria renunţa la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare locuite în majoritate de români şi recunoştea dreptul acestor teritorii de a se uni cu România.

Comentarii

loading...