Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Artistul italian Kekko Fornarelli: „România a fost întotdeauna pentru mine o experiență plăcută și palpitantă“

Artistul italian Kekko Fornarelli: „România a fost întotdeauna pentru mine o experiență plăcută și palpitantă“

“În Europa, continuăm să ascultăm cu precădere albumele de jazz de după cel de-al Doilea Război Mondial”, spune artistul, într-un interviu pentru România liberă.

Eva Tipaldos 0 comentarii

“În Europa, continuăm să ascultăm cu precădere albumele de jazz de după cel de-al Doilea Război Mondial. Problema ar fi că ceea ce era uluitor pentru generațiile tinere din anii '60 sau '80 nu mai este tot atât de uimitor și pentru generațiile tinere de azi. Dincolo de această discuție, eu compun pornind de la rădăcinile mele clasice, amintindu-mi experiențele rock și filtrând totul prin libertatea pe care ți-o oferă jazz-ul”, spune italianul Kekko Fornarelli, unul dintre cei mai apreciați muzicieni de jazz ai momentului, invitat anul acesta la Festivalul de la Gărâna. Satul dintre munți care adună an de an lumea culturală va găzdui și anul acesta, vreme de patru zile, concerte și experiențe muzicale dedicate pasionaților de jazz, care se vor desfășura pe trei scene: în Poiana Lupului, la Biserica Catolică din satul Văliug sau la Hanul La Răscruce, unde a avut loc prima ediție a festivalului, în urmă cu 22 de ani. Ediția de anul acesta, care va avea loc între 12 și 15 iulie, propune un mix interesant de genuri și stiluri, de la polonezii Pink Freud, o formulă cu 20 de ani de tradiție, faimoasă pentru fuziunea dintre jazz, punk și rock, la Avishai Cohen, artistul israelian extravagant, liric, rebel și meditativ, de ani buni o figură remarcabilă pe scena de jazz mondială, considerat unul dintre cei mai buni trompetiști ai momentului în toată lumea, de la New York la Paris. Roberto Fonseca, unul dintre cei mai populari muzicieni ai Cubei și cel mai efervescent pianist al generației sale, revine în România cu cel mai nou album, Abuc, iar solista sud-coreeană Youn Sun Nah, unică prin simplitate și improvizație, va fi prezentă pe scenă alături de chitaristul suedez Ulf Wakenius, fost membru în Oscar Peterson Quartet. Apreciat pianist italian al ultimului deceniu, Kekko Fornarelli va fi prezent pe scena Gărâna Jazz Festival alături de membrii trioului cu care în martie anul acesta a lansat un nou album, intitulat Abaton. Un artist cu un stil unic, inconfundabil, Kekko Fornarelli a câștigat în ultimii ani criticii de jazz și publicul din întreaga lume. „Abaton este rezultatul ultimilor doi ani de viață: o perioadă pe care, de fapt, mi-e destul de greu să o depășesc, în principal pentru că în acest răstimp mi-am pierdut tatăl, dar și pentru că m-am separat profesional de fostul meu manager, cu care am lucrat în ultimii cinci ani, ceea ce m-a obligat să am din nou un lung moment de respiro, înainte de a o lua cu totul de la capăt. Deci Abaton, dintr-o anumită perspectivă, este leacul care m-a ajutat să mă vindec”, spune Kekko
Fornarelli într-un interviu acordat în avanpremieră ziarului „România liberă“.

RL: Spuneați cândva că muzica dvs. actuală este rezultatul unei reevaluări majore a viziunii despre viață și artă, proces pe care l-ați descris drept „propriul dvs. Big Bang“. Ne-ați putea explica acest big-bang? Îmi imaginez că a fost vorba despre o transformare bruscă și radicală a viziunii artistice. Ce a fost la început și cum arată acest univers artistic născut după Big Bang?

Kekko Fornarelli: Exact. După primele încercări în jazz, admit că m-a tentat, așa cum se întâmplă cu majoritatea muzicienilor de jazz, „calea mainstream“. Primele mele două albume, „Circular Thoughts” (2005) și „A French
Man in New York” (2008), au fost mai degrabă mainstream. Încetul cu încetul, însă, mi-am dat seama că nu era tocmai calea cea bună pentru mine, că nu simțeam cine știe ce bucurie să cânt muzica asta și că nu mă simțeam cu adevărat bine pe scenă. În primul rând pentru că îmi place să-mi scriu muzica într-un mod diferit, peste ciclurile de 32 de măsuri, și, în plus, am simțit că ar fi onest să-mi pun toată experiența anterioară în muzica pe care urma să o scriu. Am simțit că trebuie să fiu eu însumi, în mod sincer, dincolo de orice calcule raționale care țin de sistem. Procesul acesta de transformare a început în 2008, când am renunțat total la muzică vreme de aproape trei ani, un timp pe care mi l-am acordat ca să-mi pot pune întrebările corecte,
astfel încât să pot regăsi inspirația în cel mai potrivit loc loc, și anume  propria mea viață. Am început apoi să scriu un album conceptual autobiografic, pornind de la imagini sau momente din viața mea, pe care am încercat să le reproduc în muzică într-o manieră care evocă muzica de film. Când am lansat primul album al acestei „noi ere“, „Room of Mirrors” (2011), totul s-a schimbat pentru mine, totul a explodat, a fost ca un „big bang“ personal: oamenii au început să asculte și să împărtășească muzica mea, festivalurile din întreaga lume au început să mă invite și, mai important decât orice, am fost în sfârșit fericit să-mi simt și să-mi cânt propria muzică. Sunt mulți cei care credeau, și unii încă mai cred, că am fost influențat de E.S.T. sau de Radiohead, ceea ce, până la urmă, este foarte bine, pentru că oamenii au nevoie să „recunoască“ ceva în muzică, să identifice. Dincolo de această discuție, eu scriu doar pornind de la rădăcinile mele clasice, amintindu-mi experiențele rock și filtrând totul prin libertatea jazz-ului. Pornind de la acest principiu, album după album, de la Outrush (2014) și până la cel mai recent dintre materialele mele discografice, Abaton (2018), încerc să fac de fiecare dată câte un pas înainte, mergând din ce în ce mai departe cu cercetarea sunetului, într-o permanentă încercare de a rămâne coerent cu mine însumi și în permanență cinstit cu publicul meu. Cam asta este.

 

Între timp, muzica dvs. a ajuns în mai bine de 40 de țări din întreaga lume, și asta numai în ultimii cinci ani. Țări din Europa sau Asia, din Rusia până în Australia, iar critica muzicală spune că aveți un succes uriaș peste tot. Pentru că ați susținut multe turnee, care ar fi modul în care muzica jazz este primită în diverse colțuri ale lumii?

Ei bine, aici mă puneți în încurcătură, pentru că răspunsul este, de fapt, foarte dificil de formulat. Sunt în primul rând italian, mai apoi sunt european, și simt că publicul de jazz de aici își dorește, și merită, o schimbare de viziune în muzică. În Europa, continuăm să ascultăm cu precădere albumele de jazz de după cel de-al Doilea Război Mondial. Problema ar fi că ceea ce era uluitor pentru generațiile tinere din anii '60 sau '80, nu mai este tot atât de uimitor și pentru generațiile tinere de azi. Este important să amintesc faptul că în multe țări europene, nu peste tot, din fericire, suntem – atât noi, muzicienii, cât și publicul - încă foarte legați de un fel de sound tradițional. Vorbesc aici, deopotrivă, și despre artiști și organizatori, dar și despre jurnaliști sau alte categorii implicate în sistem. Noile piețe, în mod special cele asiatice, cele rusești sau pur și simplu cele care nu sunt „mainstream“, sunt înfometate să asculte, să descopere noi sound-uri și noi genuri. Sigur, acest public pare foarte adesea „concentrat“ asupra produselor occidentale, dar ar trebui să ne amintim că vorbim totuși despre muzică, iar când muzica este cu adevărat capabilă să le comunice oamenilor un mesaj, acest mesaj le atinge inima, nu creierul.

 

Ne-am obișnuit să ne gândim la lumea muzicală ca la un univers dominat de marile case de discuri, care impun și susțin un artist pe piețele internaționale. Între timp, în era digitală, modalitățile de promovare s-au schimbat foarte mult, de fapt. Care ar fi, în opinia dvs., ingredientele rețetei de succes pe piața muzicală internațională de astăzi?

Realitatea este, de fapt, că nu există o rețetă pentru asta. Dar cu siguranță această temă mă preocupă într-o oarecare măsură. De fapt, nu doar lumea muzicală s-a schimbat, ci și însuși modul în care oamenii relaționează cu muzica, iar asta a antrenat schimbări în strategiile de vânzări și de promovare a albumelor. Rețelele de socializare au redus simțitor distanța dintre artiști și audiență, ceea ce a dus, de asemenea, la schimbări majore în întregul sistem. Iar noile modele sunt foarte bune, îmi plac. Sunt fiul acestor vremuri, deci, ca un cameleon, trebuie sa mă schimb în culorile potrivite acestui timp. Mai mult, astăzi sunt în lume sute de mii de muzicieni foarte buni, se lansează nenumărate albume care trebuie promovate și distribuite, este un furnicar imposibil de urmărit, cel puțin în comparație cu ceea ce se întâmpla acum 20 sau 30 de ani. Casele mari de discuri nu-și mai pot permite acest efort, promotorii mari nu mai pot ține pasul, la cel mai bun nivel, cu întregul flux. Personal, după sute de concerte în întreaga lume, după ce am întâlnit proprietari de case mari de discuri sau promotori mari, am decis să-mi deschid propria companie de muzică, numită Eskape. Am o casă de discuri și o editură, care îmi permit să îmi gestionez propriile producții și drepturi de autor, să am propria echipă de colaboratori care să îmi vândă albumele și concertele și, în ultimul timp, am alături și un specialist în social media, care mă ajută să pot ține pasul cu vremurile. O familie de profesioniști. Iar în următorii ani cred că vom vedea nenumărate universuri mai mici, așa cum este al meu, care vor începe să crească.

 

Ce vom vedea la Gărâna? „Abaton“, cel mai recent dintre albumele tale, este un material cu influențe variind de la rock, pop până la trip-hop și gospel, dar în strânsă legătură cu libertatea expresivă tipică jazz-ului – așa cum îl descriu criticii. Ce te-a inspirat pentru această explorare?

Așa cum spuneam, mi-am schimbat modul de a scrie încă de la albumul din 2011, pe care am dorit să-l fac conceptual, să vorbească despre viața mea și despre toate imaginile, amintirile, stările emoționale care fac parte din ea. În acest fel am simțit că aș putea fi cu adevărat onest, natural și să mă simt bine cu muzica mea. Din această perspectivă, putem spune că Abaton este rezultatul ultimilor doi ani de viață: o perioadă pe care, de fapt, mi-e destul de greu să o depășesc, în principal pentru că în acest răstimp mi-am pierdut tatăl, dar și pentru că m-am separat profesional de fostul meu manager, cu care am lucrat în ultimii cinci ani, ceea ce m-a obligat să am din nou un lung moment de respiro înainte de a o lua încă o dată cu totul și cu totul de la capăt. Deci Abaton, dintr-o anumită perspectivă, este leacul care m-a ajutat să mă vindec. Nu mi-a fost foarte greu, în ultima vreme, să găsesc pentru el un sunet foarte puternic... Este reacția mea personală față de tot ceea ce a trebuit să înfrunt. Și, din toate aceste considerente, pot spune că la Gărâna va fi un spectacol puternic.

 

Ce știi despre scena muzicală românească sau despre România, în general, înainte de acest spectacol?

De fapt, Gărâna va fi cea de-a patra mea vizită în România. Am avut șansa să văd până acum Bucureștiul și Transilvania, invitat în alte trei festivaluri și, sincer, România a fost întotdeauna pentru mine o experiență plăcută și palpitantă. Îmi place să mă întorc și, ca de fiecare dată, firește că aștept această reîntâlnire cu nerăbdare. Despre scena muzicală românească admit că nu știu prea multe, deși am întâlnit niște muzicieni români interesanți, ceea ce reprezintă un semn foarte bun.

 

Călătorești mult, care ar fi harta ta personală a festivalurilor de jazz din lume? Care sunt cele mai interesante evenimente ale lumii pentru tine și de ce?

Așa e, am călătorit mult și am cântat în foarte multe țări, dar, sincer, nu sunt sigur că vreun muzician ar putea întocmi în aceste vremuri vreo hartă a evenimentelor care chiar să reprezinte ceva, de vreme ce scena muzicală se schimbă așa de rapid în zilele noastre, în Europa și peste tot în lume. Începând de la cele mai puțin semnificative dintre ele, am experimentat o mulțime de locuri și festivaluri, încercând să fiu mai bun și mai bun de fiecare dată. În plus, totul se schimbă. O mulțime de locuri istorice pentru muzica jazz trec în eșalonul doi, pentru a lăsa loc altora noi. Și e grozav că se întâmplă asta. Îmi place. Apropo, Gărâna, de pildă, a fost unul dintre visurile mele. Sunt atât de fericit să urc pe această scenă în iulie și aștept cu nerăbdare să… se audă rock! 

 

 

 
 

 

Comentarii

loading...