Atacul bolșevicilor de la Galați. A fost încercată o lovitură după modelul „Marii Revoluții“

Coordonați de Cristu Racovski, un apropiat al lui Troțki, doi bolșevici din Galați au acționat „în numele Comitetului Bolşevic Român“, capturând navele militare românești de la Ismail, Chilia și Odesa pentru a bombarda porturile de la Dunăre.

Ticu Ciobotaru 0 comentarii

În urmă cu exact o sută de ani, în ianuarie - aprilie 1918, regimul bolșevic proaspăt instaurat la Moscova încerca să impună un regim similar și în România și Ucraina. Unul dintre punctele strategice era Galațiul, un oraș-port cu industrie dezvoltată, cu mulți muncitori, în care propaganda bolșevică putea miza pe succes la public.

Omul de legătură era doctorul Cristu (Cristian) Racovski, născut în Bulgaria și un apropiat al lui Troțki, care fusese infiltrat în Partidul Social Democrat Român (PSDR), înființat în 1910 și condus de I.C. Frimu, Mihai Bujor și Cristian Racovski.

Sub aparențele organizării PSDR, Racovski era prezent foarte des la Galați. Printre apropiații săi erau Gheorghe Stroiciu, fost docher şi bucătar pe nava „Împăratul Traian” și Gheorghe Mușetescu, muncitor în Portul Galați.

Gruparea lui Racovski a reușit să dea o primă lovitură pe 13 iunie 1916, când, prin deturnarea unei mișcări sindicale de la „eftinirea traiului” la ieșirea României din război, i-au determinat pe muncitorii din Galați să se încaiere cu militarii români la Palatul Navigației din Galați.

În ianuarie 1918, Racovski, Stroiciu și Mușetescu au acționat la Ismail, Chilia și Odesa, „în numele Comitetului Bolşevic Român” pentru detronarea Regelui Ferdinand și căderea Guvernului Brătianu, „spre a proclama republica ca în Rusia”.

Documente ascunse de comuniști

Sunt episoade halucinante, care au fost ascunse de comuniști pentru că dovedesc cum a început comunismul în România, pilotat, cu „ruble de propagandă”, de regimul bolșevic de la Moscova, condus de Lenin.

„România liberă” a intrat în posesia a două documente de arhivă, cu pagini îngălbenite de vreme. Primul dintre ele este Actul de Acuzare nr. 939 de pe 7 mai 1919, prin care Curtea de Apel Galaţi i-a trimis în judecată pe Cristian Rakovski, Gh. Stroiciu, Gh. Mușetescu şi alţi 22 de participanţi la mişcarea anarhică de pe 13 iunie 1916.

Al doilea document este Raportul nr. 8.114, emis pe 1 mai 1919 de Cabinetul 2 Instrucţie de la Curtea Marțială a Corpului 3 Armată.

Acest document este de fapt ordonanţa definitivă prin care maiorul Mircea Demetrescu, care avea statut de comisar regal și era raportor al Curții Marțiale a Corpului 3 Armată, i-a trimis în judecată pe Gh. Stroiciu și Gh. Mușetescu, pentru înaltă trădare, conf. art. 67 al Codului Penal. În raportul de 18 pagini, maiorul Demetrescu relatează cum au declanșat bolșevicii lupta împotriva statului român.

Context: instituții ale statului român, mutate la Chilia și Odesa

Comisarul regal prezintă contextul în care a avut loc atacul, pe fondul retragerii armatei în Moldova: „Multe instituții ale noastre au fost transferate provizoriu în Chilia-Nouă (Basarabia) și Ucraina, în special la Odesa. Astfel, la Chilia-Nouă erau multe vapoare, lucrători, de la arsenal și șantier, etc, iar la Odesa parlamentarii români, comisii de aprovizionare, detașamente de soldați, Șantierul Fernic din Galați, vapoare foarte multe cu refugiați români și mai ales dezertori din armata română. Sufletul mișcărei bolșeviste din Ucraina era dr. Racovsky, dușmănosul copil de suflet al indulgentei noastre țări”.

Pregătiri de luptă, cu „ruble de propagandă“

Situația incertă favoriza campania propagandistică a grupării Racovski, Stroiciu, Mușetescu, împotriva statului român. „Stroiciu, unul din prevenții noștri de azi, ducându-se la Chilia-Nouă cu ruble de propagandă, manifeste și ziare incendiare, ajutat fiind și de revoluționarii ruși, începu să își caute adepți, umblând din sat în sat, din sudul Basarabiei adună pe toți dezertorii pe care îi convinse foarte ușor să se înscrie în partidul revoluționar român prin bani, promisiuni fantastice și minciuni grosolane. În același timp, Stroiciu, în discuțiile pe care le provoca și le avea cu lucrătorii și bunii soldați români credincioși patriei caută să semene în sufletele lor sămânța înveninată a bolșevismului, spunându-le că războiul a adus țara noastră la dezastru, că atâta omenire moare în tranșee pentru îmbogățirea oligarhiei, că să ia exemplul fraților ruși, care și-au omorât ofițerii încheind pacea cu dușmanul, răsturnând oligarhia și burghezimea”, se spune în raportul maiorului Demetrescu.

Scopul bolșevicilor: „a proclama republica ca în Rusia“

La Odesa acționau Racovski și Mușetescu. „În același timp, la Odesa, prin luna decembrie 1917, Racovski, mesia tâlharilor, lucra în același fel, prin agenții lui români, printre care Mușetescu. Astfel, la sfârșitul lunei decembrie 1917, Mușetescu a întrunit pe toți membrii Partidului Social-Democrat, secția Odesa, în realitate partid bolșevist ce era compus din dezertori români și lucrători, într-o sală mare. Mușetescu, prezidând acea întrunire, a introdus în sală pe Racovski, dându-i cuvântul. Acesta ținu întrunirei un discurs incendiar, spunând că nobila Rusie a aprins flacăra libertăței, scuturând din robie un popor în somnolență, că ei, buni români să fie apostolii României liberate, că pentru aceasta să ia armele contra țărei, să doboare pe rege, dinastie și guvern, spre a proclama republica ca în Rusia”.

În Basarabia sau la Odesa mesajul propagat de bolșevicii români sub sigla PSDR era trecerea neîntârziată la luptă împotriva Armatei Române, în plin Război Mondial, pentru detronarea Regelui Ferdinand și Reginei Maria și căderea Guvernului Brătianu, pentru a se trece la o republică la fel ca în Rusia.

Mesajul PSDR: „Basarabia, furată Rusiei de oligarhia română“

Maiorul Demetrescu spune în raportul său că Racovski mai avea un mesaj, care viza situația Basarabiei, cerându-le adepților săi să lupte împotriva Armatei Române și pentru ca Basarabia să revină Rusiei:

„Noi «românii – așa zicea prea cuviosul român de viță sau vorba lui Eminescu «bulgăroiul cu ceafa lată», trebuie să ne unim pentru a scăpa Basarabia furată Rusiei de către oligarhia română (sic!), că toată suflarea română din Odesa și Ucraina să se înscrie în batalioanele de uscat și de apă revoluționare, care vor porni contra armatelor române ce vor intra în Basarabia”. Era mai mult decât evident că bolșevicii români înregimentați în PSDR făceau jocul Moscovei.

Primul pas: percheziționarea navelor, arestarea ofițerilor

După câteva zile, bolșevicii au declanșat ostilitățile.

„În seara zilei de 13 ianuarie 1918, Stroiciu împreună cu garda sa a percheziționat toate vasele române, dezarmându-le și punând la fiecare vas santinele bolșevice române. Întrebat fiind de către D-l Demetrescu Victor, comandantul vasului N.F.R. Severin să spună în ce calitate percheziționează vasul, D-l președinte Stroiciu răspunse grav și autoritar că acționează în numele Comitetului Revoluționar Român, că în România e revoluție, Regele Ferdinand este detronat, guvernul Brătianu a căzut, că acum e momentul ca oligarhia să fie pedepsită, că la Chilia românească ofițerii au fost degradați și închiși. (...) Ofițerii și echipajele vaselor noastre se înspăimântară și nu știau ce să creadă”, se spune în ordonanța de punere sub acuzare. În zilele următoare evenimentele s-au precipitat. Comandantul navei N.F.R. Severin, Victor Demetrescu și alți ofițeri de pe navele românești au fost arestați pe motiv că sunt anti-revoluționari. A doua zi, marinarii români și-au eliberat ofițerii. Astea se întâmplau la Ismail și Chilia. La Odesa, bolșevicii trecuseră la lupte de stradă încă de pe 7 ianuarie.

„Înaltul Colegiu“ – „comitetul de guvernare bolșevist românesc“

În raport e prezentat și momentul organizării politice și militare, prin apariția unui „guvern” bolșevic și a detașamentelor de luptă împotriva Armatei Române:

„Maximaliștii ruși și români se organizează. Comitetul de guvernare bolșevist Ruso-Român se numea ”RUMACEROD”, Racovski fiind comisarul poporului Româno-Rus (...) În organizația revoluționară intră după Romacerod ÎNALTUL COLEGIU, care era comitetul de guvernare bolșevist românesc. Apoi veneau Comitetele de uscat și maritime, Batalioanele de uscat și de apă, care se organizaseră din dezertorii români și evrei. Aceste batalioane aveau să ducă, după cum au și dus, lupta contra armatelor române, spre a dărâma oligarhia, dinastia și guvernul, spre a întrona republica jafului bolșevic. (...) Partidul Social-Democrat, secția Odesa, de sub conducerea lui Racovski, era sufletul mișcării revoluționare române. Se țineau întruniri în localuri publice și sala Gărzii Roșii, unde se aduceau prin teroare românii aflați în Odesa”, se spune în documentul Curții Marțiale a Corpului 3 Armată.

Navele românești, rechiziționate de bolșevici

La Odesa apare și Stroiciu, care fugise de la Chilia de frica armatelor române, care pe 12 ianuarie intraseră în Basarabia. El s-a instalat pe nava „Durostor” ca președinte al comitetului revoluționar și comisar maritim și a coordonat capturarea navelor românești:

„Ajutat de revoluționarii ruși și Garda Roșie a rechiziționat toate vasele românești, au arestat ofițerii și terorizat echipajele care nu aderau la ideile bolșeviste impunându-le înscrierea în partidul revoluționar. A pus mitraliere și gărzi armate revoluționare la bordul fiecărui vapor și a schimbat numele vaselor, botezându-le cu nume ciudate revoluționare. Astfel, următoarelor vase românești li se schimbă numele: «Regele Carol 1» cu «Ioan Roată», «Dacia» cu «1907», «Principesa Maria» cu «Desrobirea» și «România» cu «Revoluția Română». Vaporul pe care era instalat președintele Stroiciu era vas amiral, de unde porneau toate ordinele“.

Prin capturarea navelor românești la Odesa apăruse o flotă a bolșevicilor români. În documentul Curții Marțiale a Corpului 3 Armată este precizat și scopul în care bolșevicii conduși de Racovski, Stroiciu și Mușetescu își creaseră această armată, bombardarea porturilor românești de la Dunăre: „Scopul lor era să armeze toate vasele române și cu ele să coopereze cu batalioanele de uscat , bombardând și distrugând toate porturile românești, pentru prădarea întregii țări și instaurarea bolșevismului. Asta o spuneau în toate discursurile lor Racovski, Stroiciu, Mușetescu, Popovici, Bujor, Nicolau, etc.”, consemna Demetrescu.

„Revoluționarii“, puși pe fugă de ofensiva din Basarabia

La jumătatea lunii februarie 1918 situația se schimbase. Potrivit maiorului Mircea Demetrescu, „batalionul de revoluționari români care luptaseră contra armatei române în Basarabia, la Slobodca, fusese distrus“, iar pe măsură ce armata română ocupa Basarabia, trupele germane se retrăgeau spre Odesa, punându-i pe fugă pe bolșevici:

„Revoluționarii maximaliști se temeau de germani și astfel toți maximaliștii ruși și români erau în frigurile plecărei și se îmbarcaseră pe vasele rusești și românești capturate, înțelegând prin aceasta și batalioanele revoluționare române de uscat și de marinari, împreună cu munițiuni, averi furate și echipament, etc. și plecară spre adăpost. Echipajele vaselor române neatinse de bolșevism se opuneau, dar sub teroare au trebuit să pornească vasele“.

„Flota bolșevică“, în derivă pe Marea Neagră

Mușetescu a plecat de la Odesa la Sevastopol la bordul navei „Durostor”. Pe 17 februarie 1918, Stroiciu se instalează în apartamentul regal de pe iahtul „Ștefan cel Mare”, al cărui comandant era Spiridon Dragomir, alt bolșevic. Stroiciu se autointitulase președintele comitetului revoluționar de pe navă și a dispus arestarea ofițerilor.

„Se arestează ofițerii, așa că vasul nu avea nicio conducere. Racovski și soția sa cu încă o doamnă se îmbarcă pe același vapor, cu scop de a fugi de frica germanilor. Se instalează pe bord 4 mitraliere și o gardă bolșevică ruso-română înarmată, cu care Stroiciu amenința echipajul în cazul în care n-ar dori să pornească vasul, dar mecanicii și marinarii refuză plecarea, pretextând mai multe motive, fapt ce a făcut pe Racovski și familia sa să debarce. În sfârșit, sub amenințările lui Stroiciu, vasul pleacă din Odesa pe 28 februarie 1918, navigând la voia întâmplării, ținând mai mult coasta din cauza lipsei de conducere, faimosul Stroiciu și comandantul de ocazie bolșevic Spiridon Dragomir neavând idei de a conduce un vas. Trecând prin peripeții, când oprit din cauza furtunei, când pilotat de alt vas printe barajele de mine, după ce rătăcește pe mare, după ce se avariază lovinduse de un șlep cu prizonieri austrieci și după ce oprește la Ogiacov, Cherson, la Ialta, în ziua de 20 martie 1918 iahtul «Ștefan cel Mare» ajunge la Sevastopol“.

Final de „revoluție“

Cei doi bolșevici din Galați, Gh. Stroiciu și Gh. Mușetescu s-au reîntâlnit la Sevastopol.

„Mușetescu se instalează în cabina regală de pe iahtul «Ștefan cel Mare» ca președinte al comitetului revoluționar. Cu el aduce o amantă, o femeie de moravuri ușoare. Propaganda începe din nou (...) Se dau lupte grele pe străzile Sevastopolului, se închid ofițeri, se dau jafuri”.

O nouă încercare de a porni la drum cu „flota bolșevică”, e dejucată de marinari: „La 14 aprilie 1918, resimțindu-se apropierea trupelor germane, bolșeviștii voesc să plece mai departe cu vasele, dar echipajul credincios refuză, invocând că vasele sunt avariate și nu mai pot continua călătoria. Văzând că nici cu amenințările nu pot convinge personalul iahtului spre a pune vasul în mișcare, Mușetescu, Stroiciu și ceilalți revoluționari debarcă de pe vas, luând diverse articole și fug din Sevastopol pe un vas-spital rusesc. La 17 aprilie 1918, Sevastopolul este ocupat de trupele germane, trimițând toate vasele noastre în țară. Mușetescu și Stroiciu rătăcesc ca propovăduitori bolșevici prin Ucraina, întorcându-se în țară în toamna lui 1918”.

Odată întorși la Galați, cei doi bolșevici au fost puși sub urmărire penală de Curtea Marțială a Corpului 3 Armată. Maiorul Mircea Demetrescu i-a audiat pe amândoi.

Stroiciu a venit la audieri smerit, spunând că „prin luna ianuarie 1918 a făcut parte din comitetul revoluționar român, fiindu-i impus de ruși și că a ținut discursuri în sensul celor ținute de revoluționari ruși, adică să se facă război contra țărei, să se detroneze dinastia, să se dărâme guvernul”.

Și Mușetescu și-a recunoscut parțial faptele, declarând că în septembrie a dezertat din Batalionul Miliții din Iași, unde fusese mobilizat și a fugit la Odesa, unde „a intrat ca secretar al Partidului Social Democrat sub conducerea d-rului Racovski”, susținând însă că nu a ținut discursuri pentru lupta bolșevicilor împotriva țării, ci pentru a susține „amnistia dezertorilor”. Mușetescu a recunoscut un lucru mult mai important, că primea salariu de 300 de ruble din banii trimiși de regimul de la Moscova: „Recunoaște de asemenea că primea 300 ruble lunar de la Comitetul revoluționar româno-rus“, consemnează maiorul Demetrescu.  

La Galați, Stroiciu și Mușetescu „eroi ai clasei muncitoare“

În dosar au fost audiați martori, comandanți de nave, marinari, iar la finalul cercetărilor comisarul regal de la Curtea Marțială a Corpului 3 Armată i-a trimis în judecată pe Stroiciu și Mușetescu pentru înaltă trădare, conform articolelor 67 și 32 al. (3) al Codului Penal. În sentință se spune printre altele că „prin acțiunea de înaltă trădare a prevenților s-a urmat războiu contra patriei deoarece batalioanale românești revoluționare au luptat contra armatelor române în Basarabia, la Slobodca”.

Uluitor este faptul că trădătorilor de țară le-a fost rezervat un rol „eroic” în istoria Galațiului. Lângă Palatul Navigaţiei se află statuia „Docherul”, ce îl înfăţişează probabil pe Stroiciu, care, înainte de a fi bucătar şi preşedinte de „Comitet Revoluţionar”, a fost docher.

O placă comemorativă îl menționează pe Mușetescu ca „erou al luptei clasei muncitoare”, iar una din străzile din cartierul Portului, care până în 1990 se numea strada „Canalului”, a primit după „revoluţia din decembrie” numele de strada „Gheorghe Stroiciu”. Nimeni din Primăria Galați nu știa când, cum şi de ce s-a întâmplat asta. Recent, numele străzii a fost schimbat pentru că nu se știa cine a fost Stroiciu. Acum intră la alt capitol al istoriei.

Comentarii

loading...
Loading...
loading...