Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Depresiunea extremă şi recesiunea din anii 1920 - 1921

Depresiunea extremă şi recesiunea din anii 1920 - 1921

Cum am mai scris, ca să înţelegem ce avem de făcut acum, trebuie să cunoaştem greşelile trecutului.

Florin Budescu 0 comentarii

Recesiunea a durat 18 luni, din ianuarie 1920 până în iulie 1921. A fost mai lungă ca majoritatea recesiunilor de după Primul Război, dar mai scurtă decât cele din 1910–1912 și 1913–1914 (24, respectiv 23 de luni) şi semnificativ mai scurtă ca Marea Depresiune din 1929–1933 (132 de luni).

Departamentul de Comerț al SUA estimează că produsul naţional brut (PNB) a scăzut cu 6,9%. Recesiunea din 1920-2021 s-a caracterizat prin deflație extremă.

FOTO: Protestatari în Camden, New Jersey, în anul 1920, cerând locuri de muncă

A fost cea mai mare scădere procentuală într-un an, din 140 de ani de date statistice, mai rău ca orice an din Marea Depresiune din 1929-1933. Deflația din 1920-2021 a fost extremă, în termeni absoluţi, și neobișnuit de extremă, având în vedere declinul relativ mic al PNB.

Șomajul a crescut brusc, cu o scădere extrem de accentuată a producției industriale. Producția auto a scăzut cu 60%, iar cea industrială totală cu 30%, revenind rapid la finalul recesiunii până la nivelurile maxime, în octombrie 1922.

„Departamentul de Comerț al SUA estimează că produsul naţional brut (PNB) a scăzut cu 6,9%. Recesiunea din 1920-2021 s-a caracterizat prin deflație extremă.”

Indicele AT&T al productivității industriale a scăzut cu 29,4%, apoi a crescut cu 60,1%. Recesiunea aceasta a avut cel mai sever declin și cea mai robustă recuperare a oricărei recesiuni, între anul 1899 și Marea Depresiune.

Stocurile au scăzut dramatic. Dow Jones atinsese un vârf de 119,6, pe 3 noiembrie 1919, cu două luni înainte de începerea acestei recesiuni. Piața a ajuns, pe 24 august 1921, la 63,9: o scădere de 47%. Dow a scăzut cu 44%, comparativ, în timpul panicii din 1907 și cu 89% în Marea Depresiune.

Cauzele? Sfârşitul Primului Război este prima. Adaptarea industriei de război la vremurile de pace, combinată cu impactul pandemiei de gripă spaniolă, a reprezentat un şoc enorm.

Ar trebui să învăţăm din aceasta. O mare problemă a fost absorbţia pe piaţa muncii a veteranilor de război, care a produs traume pentru o întreagă generaţie de americani.

 

Rolul toxic al Federal Reserve

Altă cauză a fost scăderea forţei sindicale, ceea ce a dus la scăderea forţei de negociere a acestora. Echilibrul dintre sindicate şi patronate s-a stricat.

Să spunem că aceasta ar fi ceva de genul adolescenţei zbuciumate a democraţiei americane. A urmat o perioadă cu greve şi proteste, asemănătoare celei din anii 1990-1996, din România.

În 1919, patru milioane de muncitori au intrat simultan în grevă. În remarcabila lor carte „O istorie monetară a Statelor Unite”, Milton Friedman și Anna Schwartz cataloghează greșelile din politica Federal Reserve un factor cheie în criză.

„Grosso modo, economia SUA a fost inflaționistă începând din 1896, iar din 1914 până în 1920 prețurile au crescut rapid.”

Ca răspuns la inflația de după Primul Război, Fed a început să crească dobânda-cheie. În decembrie 1919, aceasta a ajuns la 5%. O lună mai târziu, Federal Reserve a ridicat-o la 6%, iar în iunie 1920 la 7% (cele mai mari rate ale dobânzii, cu excepția anilor '70 și începutul anilor '80).

O altă cauză au fost aşteptările deflaţioniste, ca sentiment negativ. Apariţia Fed, în decembrie 1913, nu a modificat fundamental legătura cu aurul a dolarului.

Grosso modo, economia SUA a fost inflaționistă din 1896, iar din 1914 până în 1920 prețurile au crescut rapid. Acum, actorii pieţelor se așteptau ca prețurile să scadă substanțial.

 

Lentul Woodrow Wilson

Răspunsul lent al președintelui Woodrow Wilson la depresie a fost criticat de Partidul Republican, aducându-l la Casa Albă pe Warren Harding. Odată ajuns în funcție, acesta a convocat o conferință a privind șomajul, în septembrie 1921.

S-a format un comitet, cu filiale în fiecare stat cu şomaj substanţial şi comitete de urgenţă în 31 de oraşe.

Conform unei analize din 1989 a lui Milton Friedman și Annei Schwartz, recesiunea din 1920-2021 a fost rezultatul unei politici monetare contracționare inutile a Fed.

Paul Krugman, pe de altă parte, crede că ratele dobânzii de politică monetară, datorate efortului Fed de a combate inflația, au cauzat criza. Acest lucru nu a cauzat o deficiență a cererii agregate, ci a ofertei agregate. Odată ce Fed și-a relaxat politica monetară, economia s-a redresat rapid.

În plus, un alt expert, Allan Meltzer, sugerează că, din moment ce SUA se aflau pe standardul aurului, fuga aurului din Europa hiperinflaționistă spre SUA a ridicat stocul nominal de bani de bază cu putere mare. Aceasta a pus capăt deflației și a contribuit la redresarea economică.

James Grant spune, în cartea sa din 2014, “Depresiunea uitată, 1921”: "A fost un fel de ultimă demonstrație a modului în care funcționează un mecanism al prețurilor și o ultimă încetinire a ciclului de afaceri nemediată de la nivel guvernamental".

Practic, morala acestei mari depresiuni este că forţele pieţei fac multe, dar, când o iau razna prin şanţ, forţele statului trebuie să intervină în afacere, cu un rol reglator.

Comentarii

loading...